Într-o carte despre educarea copiilor și-n general a copiilor se spune: „Cine a reuşit să-i facă pe copii ascultători, acela şi-a îndeplinit obligaţiile, şi-a înfăptuit misiunea de educator.”
Pornind de la această constatare, trebuie să spunem că ascultarea este o „plantă” care nu creşte şi nu rodeşte oriunde, ci doar acolo unde găseşte teren prielnic. Deşi pare greu de crezut, există familii în care nimic nu înlesneşte educaţia copiilor în duhul ascultării. Acestea sunt familiile în care domneşte libertinajul, în care nu sunt respectate legile lui Dumnezeu şi ale oamenilor şi nu este recunoscută nici un fel de autoritate. De cele mai multe ori, astăzi se apelează la ajutorul legilor lui Dumnezeu sau ale oamenilor doar atunci când acestea servesc interesului personal.
Acolo unde părinţii sunt contaminaţi de acest spirit, nu este posibilă educarea copiilor în duhul ascultării. Cine vrea să aibă copii ascultători trebuie să respecte orice autoritate recunoscută, puterea şi legea. Acestea sunt: Dumnezeu, Biserica, Conducerea ţării, Poruncile lui Dumnezeu, Legile Bisericii şi legile de stat. În unele familii, Dumnezeu este ultimul Căruia I se acordă atenţie. Despre El nu se vorbeşte decât dacă se discută un pasaj din vreo carte în care străbate lipsa credinţei în Dumnezeu şi negarea adevărurilor de credinţă.
Pretutindeni unde nu este recunoscută şi respectată autoritatea lui Dumnezeu şi puterea lăsată de El pe pământ, unde legile se respectă doar de frică, nu există pământ bun pentru o educaţie în spiritul supunerii şi ascultării. Cine dispreţuieşte autoritatea lui Dumnezeu, a Bisericii şi a conducătorilor de orice fel, nu poate pretinde propriilor copii să-i respecte autoritatea părintească; cine nu se supune de bunăvoie, ci din obligaţie, nu-şi va putea educa niciodată copiii astfel încât să-l asculte. De aceea, părinţi, dacă doriţi să vă asculte copiii, respectaţi autorităţile şi legile şi învăţaţi-vă copiii să le respecte la rândul lor. Aceasta este temelia supunerii şi ascultării lor.
Viţa de vie dă roade dulci şi bogate, dar nu atunci când este lăsată să crească nestăvilit, ci când este tăiată cum se cuvine şi legată de araci. Ce realizăm prin tăierea şi legarea viţei de vie, vom realiza prin disciplină, prin stăpânirea capriciilor şi încăpăţânării copilului, obţinând astfel roadele dulci ale ascultării. Ca să culegeţi aceste roade dulci, deci roadele dorite, fiţi cu luare-aminte la regulile ce trebuie urmate în educaţia copiilor. Din primii ani de viaţă nu trebuie să permiteţi copiilor să-şi manifeste încăpăţânarea şi mofturile dacă vreţi să vă asculte. Aceasta nu înseamnă să interziceţi copilului orice: copilul îşi poate dori ceea ce are dreptul să-şi dorească. Dacă la momentul potrivit copilul cere mâncare pentru că îi este foame, această dorinţă trebuie îndeplinită, căci ar fi nemilos şi crud să-i refuzi mâncarea. Când copilul cere un lucru necesar la şcoală, îi vom face pe voie, altfel există pericolul să încerce să-şi procure obiectul respectiv pe căi necinstite. Este cu totul altceva când copilul vrea ceva nepermis: atunci trebuie să-i interzicem, să nu-i satisfacem mofturile, fără a da atenţie lacrimilor.
Nimic nu întăreşte mai mult încăpăţânarea şi mofturile unui copil, decât faptul că un părinte îi dă ceea ce i-a refuzat celălalt. Copilul vine plângând la mamă şi se plânge că tata i-a interzis ceva; mama nu trebuie să-l căineze şi cu atât mai puţin să-şi exprime în faţa lui nemulţumirea şi supărarea pe tată. La fel trebuie să procedeze fraţii şi surorile mai mari, rudele şi slugile, dar mai ales bunicii. Se ştie că bătrânii caută afecţiune şi, deoarece tinerii nu rămân prea mult în preajma lor, ei încearcă să-şi apropie copiii, dar într-un mod greşit, făcându-le toate voile.
Nu trebuie să permitem niciodată copilului să depăşească limitele unei purtări supuse, de ascultare faţă de autoritatea părintească. Ceea ce a spus tata sau mama copilul trebuie să îndeplinească de îndată, fără întârzieri şi amânări. Numai în acest fel se poate înfrânge încăpăţânarea, formând cu adevărat la copil o voinţă puternică, orientată spre bine şi supusă faţă de părinţi.
Exemplul rău al părinţilor distruge respectul copilului faţă de ei şi, totodată, zdruncină temelia supunerii, a ascultării datorate părinţilor. Niciodată părinţii nu trebuie să se umilească unul pe altul şi să se ocărască în faţa copiilor. Ei trebuie să aibă o atitudine plină de respect unul faţă de celălalt, să nu-şi permită nicicând vorbe grele şi ocări în prezenţa copiilor, să nu se învinuiască reciproc. Copiii nu trebuie să audă niciodată, cum se întâmplă adesea: „Minţi la fel ca taică-tău!”, „Vei fi un neisprăvit, ca şi taică-tău!” sau „Vei fi o risipitoare, ca maică-ta”, „Nu vei face, ca şi maică-ta, nici o brânză!”… Acolo unde copiii aud astfel de vorbe, s-au dus stima şi ascultarea faţă de părinţi! Părinţii nu trebuie niciodată să-şi permită jocuri şi glume necuviincioase cu copiii sau în prezenţa lor.
Dacă vreţi să fiţi ascultaţi de copii, arătaţi-le şi demonstraţi-le iubirea voastră – nu acea iubire de maimuţă, care îşi drăgăleşte puiul şi este gata să-l omoare îndopându-l cu dulciuri, ci o iubire din inimă, raţională, îndreptată spre binele copilului. Nu vă arătaţi niciodată indiferenţi la bucuriile şi durerile copilului. Să nu spuneţi niciodată că aceşti copii sunt povară şi chin pentru voi; nu arătaţi că un sacrificiu făcut de dragul lor este prea mare sau prea greu. Oferiţi-le tot ce trebuie să le oferiţi din toată inima şi cu bucurie.
Trebuie să avem mereu încredere în ceea ce este bun în copii. Suspiciunea şi neîncrederea îi întristează şi le ucid dragostea. Nu adânciţi gravitatea pedepselor meritate de copiii printr-o ironie dispreţuitoare sau observaţii răutăcioase.
Opriţi la timp pătrunderea şi înrădăcinarea capriciilor în fiinţa lor, nu admiteţi încăpăţânarea şi obrăznicia faţă de nimeni. Nu le oferiţi tot ce li se năzare. Dimpotrivă, obişnuiţi-i cu autocontrolul, abţinerea şi măsura în toate. Cereţi copiilor să vă dea ascultare neîntârziat şi neabătut, obişnuiţi-i să îndeplinească de la primul cuvânt ceea ce le cereţi. Insistaţi cu fermitate să facă ceea ce trebuie. Dar, pentru a putea îndeplini totul la timp şi corect, nu le impuneţi ceva imposibil sau prea dificil. Și cel mai important, să nu uitaţi să chemaţi mereu binecuvântarea Domnului asupra muncii voastre de educaţie şi, având această binecuvântare, efortul, grija şi munca vă vor fi încununate de dobândirea unor copii ascultători.
Preasfințitul Irineu, Episcop de Ekaterinburg și Irbit,
Educația religioasă. Învățături pentru copii și tineri