- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Ce trebuie să învățăm de la coliva din sîmbăta Sfântului Teodor Tiron

Prima sâmbătă din Postul Mare se numeşte sâmbăta Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, sau pe alocuri se mai numeşte sâmbăta colivelor. Aceste denumiri s-au dat sâmbetei respective în amintirea unei minunii petrecute în a doua jumătate a secolului IV, prin intermediu Sf. Teodor Tiron. Nu vom mai repeta toată istorisirea cum s-a petrecut această minune, întrucât în linii generale vă este cunoscută, mai cu seamă celor care frecventați regulat slujbele bisericii, dar și celor care aveţi frumoasa preocupare creștinească de a citi cărţi cu vieţi şi istorisiri sfinte.

Vom spune doar că, împăratul păgân, Iulian Apostatul, din ură mare față de creștini, știindu-i pe aceștia că postesc, a dat poruncă în prima săptămână a Postului Mare, să fie pângărite cu sânge din jertfele idolești, toată mâncarea de prin piețe și magazine, gândindu-se că astfel, creștinii se vor spurca mâncând din ele. Dar Domnul nu-i lasă să piară sau să se spurce ce-i care îl caută şi-L urmează cu adevărat. De aceea, Dumnezeu a intervenit prin Sfântul Teodor, care la îndemnat pe episcopul Eudoxie, să poruncească creştinilor din Constantinopol să nu mănânce din cele pe care împăratul le spurcase în pieţe cu sânge din jertfele idolești, ci să facă grâu fiert și cu această fiertură să se hrănească.

Şi noi suntem de multe ori salvaţi de Dumnezeu, prin marea Lui purtare de grijă din unele curse ale vrăjmaşului, doar că nu ne dăm întotdeauna seama de cele petrecute minunat în viața noastră. Noi zicem: așa s-a întâmplat, dar de fapt a intervenit Dumnezeu în chip tainic și miraculos.

Într-o omilie Sfântul Ioan Gură de Aur ne sugerează să fim cu luare aminte la întâmplările minunate din vieţile sfinţilor, pentru că în ele găsim nu doar o simplă relatare istorică a unei minuni săvârşite, ci putem desprinde din ele învăţături folositoare pentru mântuirea sufletului. Or, din întâmplarea minunată, cu Sfântul Teodor şi cu coliva, putem şi trebuie, să culegem unele învăţături duhovniceşti.

În cartea Vechiului Testament, Înțelepciunea lui Isus a lui Navi se spune: „Fiule, atunci când începi să-I urmezi lui Dumnezeu, pregăteşte-ţi sufletul şi pentru ispite”. Vedeţi, creştinii de atunci, au început să postească, diavolului însă nu i-a plăcut această faptă mântuitoare.  De aceea a găsit o cale prin sluga sa, Iulian Apostatul, să-i spurce cumva pe creştinii postitori. Dar creştinii de atunci au rămas nespurcaţi, pentru că au ascultat de glasul Episcopului. Astăzi mulţi creștini ajung robi ai diferitor patimi și cad în mrejele celui rău, tocmai din motivul că nu ascultă de Dumnezeu, de Biserică și de slujitorii ei. Or, slujitorii bisericii, dar mai ales arhiereii, sunt pentru oameni călăuze, sprijin și povățuitori prin cuvintele și viața lor.

Înafară de cele 10 porunci dumnezeieşti mai avem 9 porunci bisericeşti, care şi ele trebuie respectate. Iar în a şasea poruncă bisericească se spune: „Să ţinem posturile pe care le-ar rândui ierarhul locului în vreme de primejdii, de boli sau alte necazuri”. Făcând o mică paranteză aș spune că, dacă noi nu ţinem cuviincios cele patru posturi de peste an și zilele de miercuri și vineri, care sunt rânduite de Dumnezeu prin Biserică şi Sfinţii Părinţi, oare cele care le-ar rândui episcopul, pentru vreo oarecare încercare, le-am ţine oare?

Închipuiţi-vă, dintr-o dată episcopul Eudoxie le spune creştinilor săi, să mănânce colivă. Ei nici nu ştiau ce-i aceea, pe urmă li s-a explicat. Sigur că atunci, acea coliva, nu era aşa cum o facem astăzi, dulce, cu diferite componente şi ingrediente gustative, de nu ne mai putem sătura câteodată de ea. La acel timp coliva era mult mai simplă, doar grâul fiert. Şi totuşi, creştinii de atunci, de dragul lui Dumnezeu, din ascultare faţă de păstorul lor, din grijă pentru curăţia şi mântuirea sufletului, dar și din dorința de a nu călca rânduiala Sfântului Post, au mâncat acea fiertură.

Astăzi postim, dar ne sofisticăm mâncărurile de post în felurite chipuri, cu tot felul de găteli. Mai nou, cădem într-o cursă, întinsă de cel rău, iar mulţi dintre noi nu o conşteintizăm. Prin tehnologia modernă a industriei alimentare ni se propun tot felul de bucate, chipurile de post – salam de post, brânză de post, carne de post, lapte de post şi altele asemenea. Nu ştiu în ce măsură ne poate socoti Dumnezeu postul, dacă ne desfătăm pântecele și gâtlejul cu tot felul de bucate sofisticate.

Nu întâmplător ni se relatează în istorisirea de care vorbim că: „Făcând creştinii colivă, au mâncat din ea şi s-au ferit de meşteşugul vrăjmaşului, şi nimeni n-a cumpărat din bucatele împărăteşti”. Oare nu vi se pare mai creştineşte să postim și noi cu bucate, mai de post, așa cum făceau părinții și buneii noștri, mâncând fasole, cartofi, varză, mălai etc., iar pe cele „ale împăraţilor”, care ca şi cum sunt de post – diferite salamuri și brânzeturi – să le lăsăm puțin într-o parte. Căci chiar dacă o fi ele şi cu adevărat de post, dar spunea foarte frumos şi înţelept un părinte duhovnicesc: „Postul adevărat şi desăvârşit este când te înfrânezi până şi de la cele permise în post”. Mă întreb de multe ori, oare trebuie să vină şi la noi Sfântul Teodor, sau alt sfânt, să ne spună cum să postim adevărat şi de care bucate să ne ferim? Oare nu ne este suficient să înţelegem din învăţătura şi pildele scrise, a atâtor sfinţi, cum să postim? Tind să cred că, în mod conştiincios, răspunsul îl înţelegeţi fiecare.

Așadar, să-l rugăm pe Sfântul Teodor Tiron, dar și pe alți sfinți, să ne ajute a călători cât mai duhovnicește pe calea Sfântului și Marelui Post, ca să ne împodobim cu cât mai multe fapte mântuitoare, care nu doar că ne aduc folos sufletului, dar îi facem și o bucurie lui Dummnezeu. Or, Cuviosul Iacob Țalikis spunea: „A fi creștin adevărat înseamnă ai face mereu bucurie lui Dumnezeu prin toate faptele și cugetările tale”.

Prot. Ştefan RÎMBU