Cel cu adevărat smerit când este nedreptățit, nu se tulbură nici nu se apără în privința acelui lucru de care a fost nedreptățit. Și primește clevetirile de parcă ar fi adevărate și nici nu se îngrijește să convingă pe oameni că a fost clevetit, ci își cere iertare. Că unii și-au atras asupra lor numele de neastâmpărați, deși în realitate nu erau așa, iar alții au răbdat să fie numiți curvari, deși erau departe de curvie și rodul păcatului, pe care nu-l făcuse, cu lacrimi l-au mărturisit în public și-și cereau iertare cu plângere de la cei ce-i nedreptățeau pentru o nelegiuire pe care nu o făptuiseră, deși erau încununați cu toată curăția și nevinovăția în sufletele lor.
Tu crezi că ai smerenie; alții se învinovățesc pe sine-și, tu însă nu suferi nici când alții te învinovățesc pe drept și te declari plin de smerenie puţin. Dacă ești smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare și vezi de poți răbda nedreptatea fără să te tulburi.
Cu luare aminte să vorbești în fața unuia care-i trufaș în cuget și bolnav de invidie. Căci pe măsură ce tu vorbești, el răstălmăcește spusele tale după bunul lui plac și din lucrurile cele bune pe care i le-ai spus, el caută prilej de a face pe alții să se poticnească.
Din învățăturile părintelui Arsenie Boca