Lumea şi diavolul împing Biserica spre încercări atât de înfricoşătoare, încât s-ar putea să vină ziua în care toți episcopii de pe pământ să intre în părtăşie cu ereticii. Ce vor face atunci credincioşii? Ce vor face acei puțini la număr care vor avea dârzenia de a nu urma mulțimilor [maselor], de a nu-şi urma rudele, semenii şi concetățenii?
Atunci toți credincioșii vor trebui să înțeleagă faptul că Biserica nu este acolo unde pare a fi. Liturghiile vor continua să fie slujite, iar bisericile vor fi pline de oameni, însă Biserica nu va avea nici o legătură cu acele biserici ori cu acei preoți sau credincioși. Biserica este acolo unde este Adevărul. Credincioşii sunt aceia care continuă tradiția neîntreruptă a Ortodoxiei, acea lucrare a Duhului Sfânt. Preoţii adevăraţi sunt aceia care gândesc, trăiesc şi propovăduiesc aşa cum au făcut-o Părinţii şi Sfinții Bisericii sau cel puțin nu-i tăgăduiesc în învăţătura lor. Acolo unde această unitate de gândire şi de viaţă nu există, este o amăgire să vorbim despre Biserică, chiar dacă toate semnele exterioare ar mărturisi aceasta.
Se va găsi întotdeauna un preot canonic, hirotonit de un episcop canonic, care va urma Tradiția. În jurul unor astfel de preoți se vor strânge micile grupuri de credincioşi care vor dăinui până în zilele de pe urmă. Fiecare dintre aceste mici grupuri va fi o Biserică locală sobornicească a lui Dumnezeu. Cei credincioşi vor găsi în ele întreaga plinătate a harului lui Dumnezeu. Ei nu vor avea nici o trebuinţă de legături administrative sau de alt fel, căci părtășia care va fi între ei va fi cea mai deplină din câte pot exista. Va fi părtăşia întru Trupul şi Sângele lui Hristos, părtăşie întru Duhul Sfânt. Verigile de aur ale Tradiției ortodoxe nestrămutate vor lega acele Biserici între ele, precum o vor face și cu Bisericile din trecut şi cu Biserica biruitoare din Cer. Întru aceste grupuri mici, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească se va păstra neîntinată.
Bineînţeles, este foarte bine ca în lucrarea exterioară a diferitelor Biserici ortodoxe să existe orânduială şi armonie şi ca Bisericile cele mai puțin însemnate să-şi primească îndrumarea şi călăuzirea de la Bisericile mai de seamă – așa cum se întâmplă acum între eparhii, mitropolii, arhidioceze şi patriarhii – , însă în zilele de pe urmă, asemenea legături exterioare şi relaţii vor fi cel mai adesea cu neputinţă. Atunci când se va apropia epoca lui Antihrist, chiar şi Corabia Bisericii va fi greu de desluşit. Va fi aşa o încurcătură și o babilonie în lume, încât credinciosul nu va putea fi sigur dacă o Biserică este ortodoxă sau de alt fel, din pricina mulțimii proorocilor mincinoși care vor umple lumea şi vor propovădui: „Hristos este aici” şi „Hristos este acolo” (cf. Matei 24, 23-24; Luca 17, 21-23).
Orice alcătuire [instituție] care va fi recunoscută oficial drept Biserică, trădând puţin câte puţin comorile credinței, va fi asimilată de bălmăjeala de nedescris, unificatoare, care cu o iscusinţă diabolică va păstra cele mai multe dintre semnele exterioare ale Bisericii. Doar ici colo, mici grupuri de credincioşi dimpreună cu vreun preot vor păstra încă vie adevărata Tradiție. Însă e cu putinţă ca neînţelegeri să fie chiar și între Bisericile cu adevărat ortodoxe, din pricina amestecării limbilor care se regăseşte în Babilonul contemporan. Însă nici una acestea nu va sfâşia unitatea fundamentală a Bisericii.
Dar cine va fi oare în stare să recunoască Biserica lui Hristos în acele mici grupuri de credincioși disprețuite, care sunt lipsite de orice strălucire lumească?
Cu toate acestea, la sfârşitul vremurilor, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească va însemna doar acele parohii mici, uitate şi aparent dezbinate întru cele din afară, care pot chiar să nu aibă cunoştinţă unele de altele. Însă acestea vor fi unite între ele prin legăturile tainice ale Trupului şi Sângelui Domnului, întru Duhul Sfânt, cu soborniceasca Credinţă şi Tradiție, care vor rămâne nepângărite.
Alexander Kalomiros