Creștinul adevărat se cuvine a ști că față de biserică trebuie să aibă o atitudine sufletească deosebită. Deoarece biserica este casă a lui Dumnezeu. Și dacă în casa oricărui om nu poți și nu trebuie să te comporți neadecvat, cu atât mai mult în casa lui Dumnezeu.
De aceea și Sinodul de la Gangra în cel de-al cincilea canon al său hotărăște: „Dacă cineva învaţă să fie nesocotită casa lui Dumnezeu şi adunările ce se fac în ea, să fie anatema”.
Creştinii din vechime, mergând la biserică pentru slujbe, se pregăteau cu mare stricteţe şi se îngrijeau să stea înaintea altarului şi să se apropie de Sfintele Taine cu cât mai mare vrednicie; se îngrijeau nu numai să înalţe Făcătorului propriile rugăciuni, ci şi ca rugăciunile acestea să fie plăcute lui Dumnezeu. Se cerea, mai întâi de toate, curăţirea lăuntrică și îndepărtarea de la toate răutate.
Ca atare, creştinii năzuiau să meargă la biserică cu sufletul împăcat, ca „sfânta jertfă în pace să o aducă în pace”. La asta doar cheamă şi cuvintele diaconeşti: „Cu pace Domnului să ne rugăm”.
În casa Celui Preaînalt, creştinul trebuie să uite de toate rangurile şi distincţiile sale pământeşti. Înaintea Celui Atotputernic nimeni nu e puternic, sus-pus, de vază: toţi sunt de o seamă şi la fel de nimicnici. Ca atare, hainele luxoase, podoabele de preţ, emblemele poziţiei înalte nu erau îngăduite înainte în biserică. Predominau hainele modeste, austere, monocrome şi de culoare întunecată. Intrând în biserică, credincioşii îngenuncheau și o tăcere adâncă şi evlavioasă domnea între rugători, curmată doar de sfintele cântări şi de scurtele replici prin care poporul răspundea la ecfonisele preotului şi la cererile ecteniilor. Diaconii vegheau la păstrarea ordinii şi întreaga atmosferă a bisericii şi a slujbelor era pătrunsă de o seriozitate profundă și de un sentiment religios.
Veghind la disciplina rugătorilor, adeseori Biserica pedepsea pentru purtarea lipsită de evlavie şi cuviinţă în biserică. De obicei, asta se întâmpla în mănăstiri. Descriindu-şi călătoria pe la mănăstirile din pustia Nitriei, Paladie, autorul Lavsaiconului, istoriseşte că într-una dintre ele a văzut trei palmieri de care erau legaţi pentru a fi pedepsiţi călugării ce se purtau cu neglijenţă în biserică în timpul pravilei şi a slujbelor. Până şi autorităţile civile luau măsuri în acest sens. Sunt cunoscute edicte ale lui Honoriu şi Iustinian ce hotărăsc pedepse aspre pentru purtarea necuviincioasă în biserică.
„Biserica este cer pe pământ”, cum zice părintele Ioan din Kronstadt, „este casa lui Dumnezeu, locul unei prezenţe dumnezeieşti deosebite”. Căci acolo se săvârşeşte cea mai mare Taină, în care îngerii înşişi doresc să pătrundă. Acolo, îngerii slujesc în chip nevăzut preotului. De aceea se cere o evlavie și frică sfântă să avem, când intrăm în biserică să ne rugăm, dar mai ales când participăm la Sfintele și Dumnezeiești Slujbe.
Sfântul Vasile al Kineșmei
Învățături din evanghelie pentru omul modern