ATENȚIE, PĂRINȚI! Copiii se sinucid după „provocări” de pe TikTok

Aflăm tot mai des că rețelele de socializare oferă conținut inadecvat minorilor: pornografie și droguri. Însă rețelele de socializare pot avea efecte extrem de nocive chiar și în cazul adolescenților care nu sunt expuși la asemenea tentații, aruncându-i într-o prăpastie de deznădejde, încât să considere că singura soluție care le-a rămas este să-și ia viața.

La 18 ani, o vedetă de pe Tik Tok comite suicid

O adolescentă de 18 ani din Louisiana (S.U.A.), cunoscută sub numele de „Dee” vedetă pe TikTok cu peste 1,5 milioane de urmăritori, a ales să-și pună capăt zilelor pe 8 februarie 2021. A postat puțin înainte un clip pe Instagram, în care putea fi văzută cântând și dansând, iar în final apărea următorul text: „Văd că enervez pe toată lumea, așa că asta este ultima mea postare”. Părinții ei au confirmat vestea sinuciderii, iar mama a adăugat într-o postare pe Facebook că fata s-a spânzurat. Tatăl, Raheem Alla, a mărturisit cu regret: „Tot ce-mi doresc este ca ea să fi vorbit cu mine despre stresul prin care trecea și despre gândurile ei de sinucidere”.

Foarte populară pe TikTok, își curmă viața la 16 ani

Cazuri precum cel de mai sus, din păcate, apar tot mai multe în întreaga lume și la vârste tot mai mici. Un exemplu este știrea șocantă a morții unei adolescente din New Delhi (India), pe nume Siya (Kakkar), cu peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și foarte populară și pe Instagram. Cauza sinuciderii nu a fost elucidată. Spre deosebire de Dee, care a lăsat un ultim mesaj, ca un strigăt din adâncul unei depresii până atunci camuflate, Siya nu a lăsat să se înțeleagă stările prin care trecea. Probabil mai interiorizată, s-a consumat în tăcere și, la numai șase zile după ce a postat ultimele clipuri pe rețelele de socializare, a ales să-și ia viața.

România: 14 ani, provocare pe TikTok, suicid

În octombrie 2021, un băiat din Bistrița în vârstă de 14 ani a răspuns, se pare, unei provocări lansate pe TikTok și s-a spânzurat. Băiatul era elev în clasa a opta, singur la părinți, foarte bun la învățătură și campion la dans sportiv. Nu era o fire depresivă, nici nu avusese până atunci probleme de comportament. A fost suficient însă un singur act de teribilism pentru a avea parte de un sfârșit tragic. Inspectoratul de Poliție din Bistrița-Năsăud, care a cercetat cazul, a hotărât să demareze urgent „o campanie de conștientizare în rândul elevilor și al părinților asupra pericolelor care pândesc în mediul online”.

Un YouTuber își găsește sfârșitul într-un lac înghețat

Mediul online poate deveni un loc propice pentru activități extreme, care să aducă moartea. Dacă, în general, vârsta adolescenței era cea a actelor de teribilism, iar odată cu maturitatea astfel de comportamente încetau, astăzi mediul online se pare că potențează propensiunea pentru acte extreme, imature, chiar și la persoane adulte sau aflate în pragul senectuții.

Tor Eckhoff, cunoscut pe YouTube sub numele de „Apetor”, a devenit renumit pentru clipurile pe care le posta, în care se filma consumând vodcă și sărind în lacuri înghețate. În noiembrie 2021, bărbatul, care tocmai împlinise cu câteva zile înainte 57 de ani, a înregistrat un clip care s-a sfârșit însă tragic: gheața s-a rupt sub picioarele sale și a căzut în apă. Când au ajuns medicii, Tor era încă în viață, dar s-a stins la scurtă vreme după ce a ajuns la spital. Pentru el, rețeaua YouTube a constituit atât mediul ideal pentru a epata, dobândind atenția multora, cât și mijlocul prin care și-a grăbit singur sfârșitul.

Un bărbat se spânzură primind mesaje de ură

Un alt caz (de această dată – hărțuire virtuală) s-a petrecut anul acesta în România. Un bărbat de 61 de ani din comuna Boșorod, Hunedoara, se pare că a ucis cu un topor câinele unui vecin, din motive neclare. La scurtă vreme, pe Facebook a apărut un mesaj din partea unei asociații pentru protecția animalelor, în care se preciza că asociația respectivă „împreună cu avocata noastră va ajuta familia în acțiunea juridică împotriva făptașului”. Situația este caracterizată astfel: „Ceva extrem de trist. Un pui de câine al unor prieteni a fost omorât cu bestialitate de un vecin. Proprietarii câinelui suferă foarte tare. Vecinul care a lovit biata făptură cu toporul este liber”. Îndată au apărut numeroase reacții ale celor care au citit postarea. Unii l-au numit pe bărbat „bestie care merită pedepsită” și „criminal”. Un mesaj suna astfel: „Să se odihnească în pace micuțul” (adică puiul de câine), „iar bestia să putrezească în iad!”. Autorul altui mesaj considera că „asemenea bestii nu trebuie să trăiască”, în timp ce altul scria: „să fi fost cățelul meu, casa (făptașului) îi lua de mult foc. Nu mă interesa ce se întâmplă, dar știu că am făcut dreptate”.

În urma acestui val de amenințări și mesaje de ură de pe rețelele de socializare împotriva lui, bărbatul și-a luat viața, spânzurându-se. Ulterior, au apărut și voci care s-au ridicat împotriva celor ce au trimis mesajele de ură, acuzându-i că au fost autorii morali ai morții bărbatului: „Dar mai terminați, măi, criminalilor, fiindcă voi sunteți criminalii lui! Omul, din cauza presiunii voastre, n-a mai rezistat, a cedat psihic și s-a sinucis”.

S-ar putea obiecta că acestea sunt cazuri izolate, care nu reprezintă regula, ci mai degrabă excepția. Dar atunci, care este regula? Din păcate, activitățile în fața ecranelor se transformă pentru foarte mulți dintre noi, ca și pentru copiii, într-o capcană din care nu mai reușim să ne eliberăm, în care ne pândesc o mulțime de dependențe și pierderi ‒ începând cu timpul pierdut, pe care l-am putea investi în viața reală, construind relații puternice, frumoase, cu prietenii, părinții, copiii și cu alte persoane cu care ne-am putea afla în același Duh, până la dependența de pornografie și depresii grave.

Iuliana Curecheru