Așteptăm doar „Crăciunul”, dar nu și pe Hristos

În ciuda aparențelor, Hristos Se naște și astăzi într-o lume în mare parte la fel de indiferentă față de El ca și cea a Israelului de acum 2000 și ceva de ani. Dacă aruncăm o privire mai profunda, vom observa că cei mai mulți dintre noi (și nu vorbesc acum de copii) nu-L așteptăm pe Hristos. Așteptăm „Crăciunul”, dar nu pe Hristos! Așteptat zilele libere, veselia, cumpărăturile, masa bogată, cadourile, atmosfera „feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra, dar nu-L așteptăm cu adevărat pe Hristos ca Dumnezeu și Mântuitor. Paradoxul cel mai mare e că așteptăm să ne bucurăm și să ne petrecem chiar de ziua de naștere a lui Iisus, dar fără El. Oare nu e o faptă rușinoasă și păcătoasă din partea noastră? Cum te vei simți când făcându-ți ziua de naștere, invitații te scot afară și petrec doar ei? Așa e și cu Hristos, L-am scos din viața, din familia și din societatea noastră și petrecem doar cum vrem noi, nu cum vrea și Hristos.

Credeți că nu e chiar așa? Atunci unde e Hristos în toată zarva petrecerilor și a meselor festive? Unde e Hristos în mulțimea programelor TV murdare, a emisiunilor cu muzici lumești și drăcești, cu discuții stupide, cu glume proaste și păcătoase, cu defilări ale femeilor îmbrăcate sumari și mișcări rușinoase.  

Trebuie să recunoaștem că această atitudine păcătoasă o au și mulți dintre credincioși, deoarece nu știm să ne bucurăm creștinește, nu mai știm să prăznuim duhovnicește. Chiar dacă participăm la Sfânta Liturghie în ziua praznicului și ne împărtășim, totuși după aceasta, adesea petrecem la fel ca și „lumea”, ne bucurăm cu atitudine păcătoasă, fără Hristos!

„Știm” că e Nașterea Lui, dar trăim ca și cum asta n-are nici o legătura cu sufletul și viața noastre și nu schimbăm cu aproape nimic modul în care trăim, gândim, ne bucurăm….

Hristos Se naște tot singur, umil și nebăgat în seamă. Prea puțini magi și păstori Îl mai caută acum. Vrem să ne bucurăm, vrem să avem neapărat un „Crăciun fericit”, dar uităm că fericiți suntem doar cu Hristos.

Oare nu e valabil și pentru noi oare cuvântul evangheliei care spune: „În lume era și lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1,10).

Și astăzi Maica Fecioara cu greu găsește inima în care să poată sălășlui curăția ei, cum nici atunci nu a aflat unde să poposească pentru al naște pe Iisus. Cine oare o mai urmează astăzi în smerenie, în curăție feciorelnic, în ascultare, în dragoste pe Născătoarea de Dumnezeu? Ce suflet mai este pregătit și azi să-L nască în sine pe Dumnezeu, să-L primească în casa proprie?

Hristos S-a născut și a venit în lume, nu ca să avem ce să celebram formal și simbolic, nici ca să ne dea pretext de euforii consumiste, ci pentru nimic mai puțin decât ca să se facă Fratele nostru! Hristos a venit în lume nu doar ca să ne mântuiască, ci ca să ne facă frații Lui. Hristos S-a născut ca noi să nu mai trăim satanei, lumii și nouă înșine, ci ca să ne naștem în taina Duhului, ca fii ai Tatălui.

Cine Îi deschide mai deschide azi lui Hristos poarta inimii de Nașterea Domnului? Căci așa cum se interpretează într-o colindă Hristos e Colindătorul Care, „înlăcrimat, plăpând și tremurând de frig, stă la poartă și nu zice nimic”.

Maica Arsenia,

Calea spre vindecarea inimii,

Editura Cartea Ortodoxa, București 2004