- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

„Apropiați-vă de Mine și Mă voi apropia de voi”, zice Domnul

Fiindcă Domnul Dumnezeu ne cheamă pe noi prin Lege și prin proroci, prin apostoli și evangheliști, iar, mai mult, ne și roagă să nu ne lenevim la mântuirea noastră, ca nu cumva, pentru întârziere, să ni se încuie cămara cea dorită și apoi, mult bătând, în zadar să fim fără de nici un folos. Ci, mai bine să ne sârguim, o, fraților, ca să ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus.

Deci, o, fraților, să năzuim spre Acela care a zis: „Apropiați-vă de Mine și Mă voi apropia de voi”. Să ascultăm pe Dătătorul de Lege, Cel ce zice: „De veți asculta glasul Meu, Îmi veți fi Mie popor ales, împărătească preoție, neam sfânt”. Iar la Înțelepciune zice: „Apropiați-vă de Mine cei ce Mă doriți pe Mine, și din bunătățile Mele vă veți sătura, pentru că mai dulce decât mierea sunt Eu. Că cel ce mănâncă, nu va mai flămânzi, și cel ce Mă ascultă pe Mine, nu se va rușina”.

Iar David zice: „Apropiați-vă de Dânsul și vă veți lumina și fețele voastre nu se vor rușina”. Deci, să ne apropiem de scaunul lui Dumnezeu ca să luăm milă și să aflăm dar la vremea cea prielnică. Iar Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheamă pe noi, zicând: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și vă învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun și sarcina Mea ușoară este” (Matei 11, 28-30). Deci, acestea le grăiește și ne cheamă pe noi Însuși Hristos, Dumnezeul nostru.

Sfântul Antioh

Despre chemarea lui Dumnezeu