15 gânduri despre Agheasma Mare – necesară de a fi în fiecare familie

  1. Sfințirea cea Mare a apei, adică rânduială Aghesmei Mari, se sfințește prin mijlocirea preoților și a arhiereilor de către Sfântul Duh-Dumnezeu. Indiferent de vrednicia slujitorilor, Duhul Sfânt se coboară peste apă și ea devine sfințită. Conform canoanelor Bisericii, este important ca preotul-săvârșitor să nu fie oprit de a sluji cele sfinte de către Ierarhia Bisericească și de a fi în comuniune canonică cu Biserica-Mamă pentru ca orice taină sau ierurgie săvârșită de el să fie validă.
  2. Trei arme mari are creștinul pentru a lupta contra oricărui rău: Sfânta Cruce, Sfânta Agheasmă și Sfânta Împărtășanie.
  3. Agheasma este vindecătoare prin însăși Harul pe care îl poartă; grabnic-lucrătoare dacă e prezentă credința curată a celui care o ia. Ea se folosește pentru oameni, dar cu ea se stropesc și casele, grădinile, animalele, obiectele de uz.
  4. Beneficiile Aghesmei Mari se revărsă din plin peste oamenii care participă la Sfânta Liturghie, aceștia fiind numaidecât spovediți, – adică curățiți de păcate, – pentru a se pogorî și asupra lor, Harul Sfântului Duh, așa cum se pogoară în urma rugăciunii preoților și asupra apei. Însăși sfințirea apei se face în cadrul Sfintei Liturghii.
  5. Dacă lipsești de la Sfânta Liturghie în cursul anului, în ziua sărbătorii Epifaniei; dacă nu ești spovedit, împărtășit; nu ești împăcat cu toți și în deosebi ai grijă să respecți doar tradițiile de Bobotează: scăldat, scufundat: nu vei putea avea garanția sfințirii cu Sfântul Duh prin Sfânta Agheasmă.
  6. Apa din natură este capabilă să primească și să transmită informații și mai ales, starea produsă de aceste informații. Suntem încredințați așadar și științific, că: Agheasma – apa asupra căreia s-a făcut rugăciune și s-a chemat Puterea Divină – are proprietăți de a face minuni.
  7. Agheasma Mare din ziua de Ajunul Bobotezei și din Ziua de Bobotează este aceeași. Pentru sfințirea cea mare a apei se citesc aceleași rugăciuni în ambele zile.
  8. Agheasma Mare se ia acasă în vas curat, pregătit din timp, care nu conține urme de impurități.
  9. Agheasma Mare se păstrează în casă, la loc curat, lângă icoane.
  10. Agheasma Mare se ia pe nemâncate. Se recomandă folosirea ei cu evlavie și post de către medici și de preoți. Se oferă pentru toate categoriile de vârstă. La biserică se ia cu liniște, disciplină și evlavie.
  11. Agheasma Mare, prin puterea Sfântului Duh-Dumnezeu, are proprietăți de vindecare; de păzire de rău, de farmece, de invidie; aduce însănătoșire, sfințire, binecuvântare.
  12. Agheasma Mare nu trebuie să înlocuiască în viața creștinului: Sfânta Împărtășanie! Fără Sfânta Împărtășanie toate sfințeniile Bisericii sunt nedepline. Sfânta Euharistie este cununa tuturor tainele și rugăciunilor bisericești. Viața creștinului se rotește în jurul Sfintei Împărtășanii și Aceasta constituie ,,mâncarea duhovnicească” de bază și indispensabilă a fiecărui om.
  13. Agheasma Mare este un dar de la Dumnezeu dat oamenilor.
  14. Prin participare la viața Bisericii și folosire de darurile oferite de Dumnezeu în și prin Biserică, omul își arată credința sa, dragostea față de Domnul și recunoștință.
  15. Folosiți cât mai des Agheasmă pentru a vă sfinți viața, casa și sufletul! Pentru a câștiga voință bună, putere de a rezista răului și putere de a săvârși binele!

Sursa: Pentru o familie fericită