- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md/ -

Crâmpei de minunata viețuire a Cuviosului Ioanichie cel Mare

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare († 846) sa născut în provincia bizantină Bitinia (Asia Mică), la sfârşitul domniei împăratului iconoclast Leon al III-lea Isaurul (717-741).

Părinţii Sfântului, Miritrichie şi Anastasia, „l-au crescut în dreapta credinţă şi învăţături cele mântuitoare ale Sfintei Evanghelii”.

La vârsta de 43 de ani, Ioanichie sa distins ca soldat prin curajul și vitejia sa în luptele duse de bizantini împotriva bulgarilor. Împăratul, dorind să-l răsplătească pentru vitejia de care a dat dovadă în războiul împotriva bulgarilor, „ia oferit și lui Ioanichie bani, pământuri, cinste și mărire, pe care curajosul ostașului le-a refuzat, pentru că se căia de ucideri de pe câmpurile de luptă”.

El a hotărât să plece în Muntele Olimp pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Acolo, în munte, un glas dumnezeiesc la îndemnat să urce mai la înălțimea muntelui, unde a întâlnit doi monahi care locuiau în pustie de 40 de ani și pe care nimeni nu-i văzuse vreodată. Acești pustnici purtau haine din părul aspru de animal și se hrăneau cu ierburi sălbatice. Luând de la aceștea binecuvântare și ducându-se de acolo, Sfântul Ioanichie a ajuns la Muntele Trihalic, după aceea la Mănăstirea Avgarilor, iar apoi a ajuns în Muntele Cunduriei.

Ioanichie învăţase pe de rost 30 de psalmi, pe care îi cânta mereu, rostind şi acest tropar: «Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie».

Pentru viețuirea sa smerită, dar îmbogățiți în sfinte nevoințe și răbdare dumnezeiască, Sfântul Ioanichie a fost supranumit cel Mare , precum și darului facerii de minuni și al înainte-vederii.

Cuviosul a adormit în pace, în Mănăstirea lui Antidie, la fericite bătrâneţi, pe când avea 94 de ani.