Într-un puternic și tulburător apel la redescoperirea sensului duhovnicesc al preoției, un text cu profundă încărcătură patristică atrage atenția asupra modului în care creștinii ar trebui să privească slujitorii Bisericii – nu în funcție de vrednicia sau slăbiciunile lor personale, ci prin prisma harului care le-a fost încredințat de Dumnezeu. „Cine venerează pe preot, va avea şi mai multă veneraţie faţă de Dumnezeu. Şi dacă preotul ar fi necurat, Dumnezeu, văzând că tu, din veneraţie pentru El, îl cinsteşti chiar şi aşa, nevrednic de cinste, Dumnezeu Însuşi îţi va răsplăti. Preotul este îngerul lui Dumnezeu. Oare grăieşte ceva de la sine? Dacă tu îl dispreţuieşti, nu pe el îl dispreţuieşti, ci pe Dumnezeu care l-a uns.”
Reflecția merge mai departe și atrage atenția asupra unei dileme frecvent întâlnite în societatea actuală, în care slăbiciunile unor clerici îi determină pe credincioși să pună la îndoială însăși lucrarea Bisericii. Dar avertismentul este clar: „Dar de unde, vei spune, e cunoscut că Dumnezeu l-a uns pe el? Dar dacă nu eşti convins de aceasta, deşartă este nădejdea ta. Dacă Dumnezeu nu săvârşeşte ceva prin el, atunci nici tu nu ai botezul, nici cu Sfintele Taine nu te împărtăşeşti, nici blagoslovenie nu primeşti, şi prin urmare, tu nu eşti creştin. Dumnezeu lucrează pentru mântuirea poporului prin toţi preoţii, chiar dacă ei s-ar arăta nevrednici.”
Sfântul Ioan Gură de Aur aduce un echilibru necesar între ascultarea de harul preoției și discernerea învățăturii. El clarifică faptul că nu păcătoșenia preotului anulează harul, dar învățătura greșită o poate face: „Sf. Ioan Gură de Aur aduce o lămurire importantă: Pe cel ce propovăduieşte nedreptatea, adică învăţătura cea eretică, să nu îl ascultaţi, chiar dacă ar fi şi înger; dar dacă cineva propovăduieşte dreapta învăţătură ortodoxă, să luaţi atunci aminte, nu la viaţa lui, ci la cuvintele lui. Dar de ce, vei spune, îmi vorbeşte mie, iar el nu împlineşte? Nu el îţi vorbeşte – lămureşte Sf. Ioan Gură de Aur – ţie îţi porunceşte Hristos.”
Esența acestui mesaj rămâne una profundă și răscolitoare: harul dumnezeiesc nu este condiționat de meritul personal al preotului, ci de lucrarea lui Hristos prin el. „Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de el. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.”
Mesajul, deși greu de primit într-o lume obișnuită să judece totul după aparențe și merite umane, rămâne o chemare dureroasă dar autentică la înțelegerea profundă a tainelor mântuirii în Ortodoxie.
Sursa: Gînduri din Ierusalim