- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Mesaj de felicitare al Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni adresat Preasfințitului SILUAN, Episcop de Orhei, cu ocazia împlinirii a trei ani de la hirotonirea în treapta de Arhieireu

Preasfinţite Stăpâne,

   Viaţa fiecăruia dintre noi este consecinţa unei chemări a lui Dumnezeu. “El a zis şi s-au făcut cele ce sunt.” Venirea pe lume a unui om stă sub semnul chemării creatoare a lui Dumnezeu.

   Suntem trimişi pe pământ cu rosturi tainice pe care doar El le cunoaşte desăvârşit. Fiecare din noi ne îndreptăm paşii spre a împlini în fiecare zi a vieţii noastre Voia lui Dumnezeu, pentru ca El la rîndu-I să ne călăuzească, conform proniei Sale.

   Dumnezeu v-a încredinţat una dintre cele mai responsabile slujiri în Biserică, slujire care cere credinţă statornică, efort şi tenacitate. Va dorim, Preasfinţite să Vă bucuraţi de roadele ascultării înalte pe care o duceţi, iar de la Dumnezeu să aveţi ajutor în lucrarea de păstorire a clerului şi credincioşilor ortodocşi din vicariatul Orhei.

Preasfințite Stăpâne, considerându-vă un reper al demnităţii şi un exemplu viu în care Harul lui Dumnezeu vine în completarea unei personalităţi puternice, a unui om bun şi hotărât, să-şi ducă la îndeplinire misiunea pe care şi-a asumat-o, Vă asigurăm de întreaga preţuire pe care o avem faţă de Preasfinția Voastră, urându-Vă să aveți parte de bucurii duhovnicești!
Preasfinţite Stăpâne, fie ca Milostivul Dumnezeu, să Vă aibă mereu în paza Sa iar noi Vă dorim să trăiți întru mulți și fericiți ani!

Cu dragoste frățească în Hristos-Domnul,
+ PETRU,
EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI