- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

În noaptea praznicului împărătesc Botezul Domnului, Preasfinţitul Episcop PETRU, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” Hîncu

19 ianuarie 2017. Cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut loc la primul nivel al Catedralei „Sf. Ap. Petru şi Pavel” cu Hramul „Sf. Mare  Mc. Pantelimon” din complexul mănăstirii.

    În această zi credincioşii ortodocşi prăznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbatoarea numită şi Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, şi se botează cu botezul pocăinţei – de la Ioan -, El Cel fără de păcat, asumînd păcatele întregii omeniri, pe care le va răscumpăra prin scump sîngele Său, pe Golgota.

    În acest Mare Praznic, Preasfinţitul PETRU, însoţit de soborul slujitorilor mănăstirii Hîncu, a săvîrşit Liturghia praznicală, în noaptea Sfintei Sărbători, în mijlocul a mii de credincioşi veniţi din toate colţurile ţării cît şi de peste hotarele ei.