Fapte de Milostenie în or. Ungheni, făcute de Chiriarhul locului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni

Aflându-ne în această perioadă de bucurie duhovnicească după marele Praznic al Învierii Domnului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, în această zi binecuvântată a invitat la Catedrala Episcopală din or. Ungheni, mai multe familii anevoiașe din municipiu Ungheni, care au primit cîte un colet bogat, cu produse alimentare. Aceste familii au beneficiat de acest ajutor în baza cererilor depuse la asistenții sociali municipali în special cu implicarea Dn Eugen FUSU, aistent municipal și Protodiaconul Victor ROTARI, vicepreședintele Sectorului Eparhial Activitate Socială. Preasfinţia Sa, însoţit de prietenii şi fii săi duhovniceşti, Fraţii Igor şi Vasile, patronii companiei „Vasigur Grup”, asistentul social Dn Eugen FUSU

 Preasfinţia Sa i-a felicitat pe toți cei prezenți cu marea Sărbătoarea a Învieririi Domnului „Care bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi”(II Corinteni 8, 9).

Îndemnul evanghelic al iubirii săracilor la care suntem îndemnaţi de Mântuitorul Hristos este trăit cu intensitate de către Președintele Asociației Caritate și Fapte Bune, Preasfinţitul Episcop PETRU, căci mulțumită lui astăzi, 25 de familii social vulnerabile au primit colete cu produse alimentare. În fiecare colet constituite din produse alimentare: făină de grâu, făină de porumb, mazăre uscată, mazăre verde, orez, paste făinoase, miere de albine, măsline în borcan, ulei, zahăr, chilcă în tomat, şprot de peşte, tiftele de peşte,  carne înăbuşită, frunze de dafin, piper boabe și multe altele.

La final asistentul social al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni a repartizat mai multe colete pe la casele bătrînilor țintuiți la pat care cu lacrimi în ochi au mulțumit Preasfinției Sale pentru acest frumos gest.