Joi, 8 iunie 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, în cea de-a patra zi din pelerinaj, dimpreună cu grupul aflați în Țara Sfântă, au vizitat alte locuri sfinte din programul pelerinajului.
Astfel, s-au închinat cu multă evlavie și bucurie sufletească în Cana Galileii, la locul unde a fost săvârșită prima minune de Hristos, prin prefacerea apei în vin locul prefacerii.
Apoi grupul de pelerini s-au îndreptat spre Muntele Taborului, unde Hristos S-a Schimbat la Față. De aici au mers spre închinare la Mănăstirea celor 12 Sfinți Apostoli, după care au călătorit pe Marea Galileii, unde, în timpul călătoriei Înaltpreasfinția Sa a ținut un profund cuvânt de învățătură despre călătoria sufletului și a creștinului pe mare învolrburată a acestei vieți pământești.
La toate locurile vizitate, s-au citi pericopele evanghelice, care fac mărturie despre acestea. De asemenea, la toate locurile de sfințenie, Înaltpreasfinția Sa, dimpreună cu întregul grup de pelerini, s-au rugat pentru pacea și sănătatea, dar și mântuirea sufletească a cinului preoțesc și monahal, dar și pentru toți dreptmăritorii creștini, din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, cât și din întreaga noastră țară.
Totodată Ierarhul pomenea în mod particular, rugându-se pentru toți cei ce au dorit să fie pomeniți de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, în Țara Sfântă.
#gallery-1 { margin: auto; } #gallery-1 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 25%; } #gallery-1 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-1 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */



































































































