- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Vizită arhipăstorească la Sfânta Mănăstire „Naşterea Maicii Domnului” din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni

Luni, 14 septembrie 2020, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni s-a aflat în vizită arhipăstorească la Sfânta Mănăstire „Naşterea Maicii Domnului” din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni, care a fost într-un amplu proces de renovare capitală.

Preasfinţia Sa fiind întâmpinat de maica stareţă, Egumena SILUANA (Iacob) şi părintele duhovnic, Ieromonahul SILUAN (Morogai), au inspectat toate lucrările ce au fost făcute în complexul monahal, dar şi cele care sunt pe ultima sută de metri de a fi finisate.

Chiriarhul a rămas mulţumit de toate lucrările înfăptuite excepţional sub administrarea maicii stareţe, cu suportul ctitorilor acestui aşezământ monastic şi a oamenilor de bună credinţă, ce au pus umărul să fie duse la bun sfârşit frumoasele, dar şi importantele lucrări de renovare ale edificiilor Sfintei Mănăstirii Vărzăreşti.

Pe această cale Preasfinţitul PETRU aduce mulţumiri tuturor ostenitorilor, ctitorilor şi binefăcătorilor Sfintei Mănăstiri Vărzăreşti, dorindu-le ca Dumnezeu şi Maica Domnului să le răsplătească cu binecuvântări cereşti, pentru osteneala şi jertfa depusă spre înfrumuseţarea acestei mănăstiri.

Totodată, Preasfinţia Sa, aflându-se aici, a înălţat o rugăciune pentru bunăstarea, sănătatea şi pacea Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, în faţa Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Vărzăreştia, după care a făcut o rugăciune de pomenire pentru sufletele robilor lui Dumnezeu, Schiarhimandritul IOV (Plăcintă) şi Schiegumena GHEORGHIA (Plăcintă), datorit cărora Mănăstirea Vărzăreşti a fosr redeschisă şi a prin viaţă duhovnicească.

Prin această vizită Ierarhul s-a familiarizat cu ultimele pregătiri înainte de slujba arhierească ce va avea loc pe 21 septembrie 2020, de hramul mănăstirii, în ziua de cinstire a Naşterii Maicii Domnului.

Menţionăm că această slujbă arhierească ce va avea loc, va fi prilejuită de celebrarea remarcabilului jubileu de împlinire a 600 de ani de la întemeierea Sfintei Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din Vărzăreşti, cel mai vechi aşezământ monahal din ţara noastră, ce a fost atestat documentar pentru prima oară în 1420, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun.

Cu această ocazie sunt invitaţi toţi doritorii de a lua parte pe 21 septembrie, la Slujba Arhierească, prilejuită de evenimentele amintite mai sus.

Totodată, venim cu rugămintea ca cei care vor lua parte la această slujbă praznicală, ce va consemna în sine un important eveniment istoric, să ţină cont de restricţiile impuse de situaţia epidimiologică creată de COVID-19 şi să aibă fiecare mască de protecţie.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni