- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Omul care nu se roagă, nu va afla niciodată fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului

Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori,

Nu există om în lumea asta care să nu-și dorească să fie fericit. Mulți și-au făcut un scop al vieții din aceasta, ca să fie cât mai fericiţi. Unora le reușește, altora mai puțin. Unii lasă impresia că sunt deja foarte fericiți. Dar cei mai mulți tânjesc după mult râvnita fericire. De aceea poate și sunt atât de multe persoane întristate, abătute și, oarecum bulversate. Or, lipsa fericirii cauzează prezența neliniștii și tristeții.

Dacă ne vom strădui să aflăm, după mărturii scripturistice și patristice, ce înseamnă cu adevărat fericire și cine este omul fericit, întâi de toate ne vom dezamăgi asupra percepției noastre ce-o avem despre fericire, iar apoi vom afla și calea adevărată care duce spre fericire.

În general vorbind, până și unii din cei mai credincioși, cred că fericirea ține necondiționat de o stare materială, socială și familiară. Oare fericiţi pot fi doar cei bogaţi, sănătoşi, tineri și puternici? Sau cei săraci, bolnavi, bătrâni și anonimi nu pot fi fericiți? Dar realitatea ne dovedește contrariul.

Se crede că având bani mulți poți fii fericit. Dar nu e așa. Căci cei foarte bogați, permanent se îngrijesc în ce bancă să pună banii, se tem să nu le fure cineva averea, se tem să nu piardă banii prin niște afaceri nereușite, etc.. Apoi se crede că cel cu mașină luxoasă e fericit. Dar numai el știe cât e de fericit când s-a defectat o asemenea mașină și trebuie să cheltuie mult pentru a o repara. Mai credem că având o casă mare și frumoasă este o adevărată fericire. Dar numai cel cu casă mare știe cât e de fericit când trebuie să achite facturile de întreținere, sau să facă vreo reparaţie prin ea. Unii cred că având o funcție mare – director, conducător al unei firme, etc. – ești fericit și împlinit. Dar numai cel care e șef știe câtă fericire are când nu-i merge bine lucru, când subalternii nu-și onorează obligațiunile, când trebuie să achite salariile la angajați și nu prea are de unde. Și atunci ne întrebăm: oare pot fi aceste stări, dătătoare de fericire odihnitoare? Căci fericirea în înțeles duhovnicesc și laic trebuie să cauzeze în suflet și-n viața ta liniște, pace și armonie. Și întrucât tot ce este material trece și se pierde repede, respectiv și fericirea legată de ceva material nu va ține mult. Deci adevărata fericire ține de niște lucruri, stări și momente duhovnicești, care sunt conectate cu veșnicia. De aceea, atât literatura laică, dar mai cu seamă cea teologică și duhovnicească, ne spun că adevărata fericire se află nu atât în lucruri, cât în niște atitudini pe care trebuie să le avem în anumite situaţii şi faţă de unele momente.

De exemplu, filosoful grec, Platon, spunea că fericirea cuprinde cinci părţi:

  1. A lua hotărâri bune.
    2. A avea simţuri bune şi sănătate trupească.
    3. A avea reuşită în tot ce omul întreprinde.
    4. A avea reputaţia bună între oameni.
    5. A avea bunuri folositoare pentru viaţă.
    Prin urmare, fericit poate fi doar cel care este caracterizat de aceste criterii.

Dragi creştini,

Nu contestăm această fericire despre care vorbeşte Platon şi mulţi învăţaţi laici, pentru că este cumva şi ea un fel de fericire de care se bucură mulţi şi după care foarte mulţi tânjesc. Dar această fericire este una efemeră. Însă noi, ca şi creştini, trebuie să căutăm o altă fericire de care să se folosească şi sufletul, nu doar trupul, o fericire care să dureze veşnic, nu doar un timp anume. Iar despre această fericire ne vorbeşte cu multă claritate Sfânta Scriptură, dar şi multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi.

În cărţile Vechiului Testament, cele mai multe referiri la fericire şi fericiţi le întâlnim în cartea Psalmilor lui David. Chiar din primul verset al acestei cărţi ni se spune: „Fericit bărbatul (dar şi femeia, bineînţeles) care n-a umblat în sfatul necredincioşilor” (Ps. 1, 1). Sfinţii Părinţi spun că prin acest verset se înţelege că fericirea e un dar a lui Dumnezeu dat celor credincioşi, care nu umblă pe căile rătăcitoare şi păcătoase ale necredincioşilor. Şi mult mai clar ne vorbeşte în această privinţă, tot profetul David spunând: „Fericiţi sunt toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui” (Ps. 127, 1). De aici deducem că, împlinind poruncile Domnului şi ascultând de glasul Lui, poţi deveni fericit atât în lumea aceasta, cât şi în cea viitoare. În continuarea acestui gând Cuviosul Paisie Aghiorutul ne spune: „Oamenii depărtați de Dumnezeu sunt cei mai nefericiți din lume, atât în viața aceasta, dar și-n cea viitoare”. Prin urmare, adevărata fericire este atunci când omul este într-o armonie totală cu Dumnezeu, când îşi conformează viaţa după sfaturile mântuitoare şi dătătoare de viaţă ale Scripturii. Căci şi Hristos ne spue foarte clar: „Fericiţi sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc pe el” (Luca 11, 28).

Pentru omul credincios fericirea înseamnă altceva decât pentru omul mai puţin credincios. Cel credincios e fericit când merge la biserică, când posteşte, când se spovedeşte, când se împărtăşeşte, când se roagă cu umilinţă la colţişorul cu icoane, când face milostenie. Iar cel necredincios desigur că nu vede fericirea în toate acestea întrucât îşi zice: iarăşi trebuie să merg la biserică, să potesc, să mă spovedesc, să mă împărtăşesc, să mă rog. Deşi, aşa cum spune ucenicul Sfântului Nectarie de Eghina, Cuviosul Filothei Zervakos: „Adevărata fericire este dobândirea virtuţilor şi lucrarea faptelor bune, nu lucrurile materiale, demnităţile şi odihna trupească”.

În capitolul 5 din Evanghelia după Matei, care cuprinde un fragment din predica Mântuitorului de pe Munte, sunt cele 9 fericiri sau altfel zis: cele nouă îndemnuri spre a dobândi adevărata fericire. Citind sau auzind aceste nouă fericiri ne pot apărea mari semne de întrebare asupra unora dintre ele. De exemplu: Cum poţi fi fericit când plângi, când eşti sărac, când eşti flămând şi însetat? Cum poţi fi fericit când eşti prigonit, batjocurit, ocărât? Nu vom zăbovi cu tâlcuirea asupra acestor fericiri, doar vom menţiona, după cum ne spun Sfinţii Părinţi că Mântuitorul a localizat fericirea acolo unde noi nici nu ne gândim. Or, fericirea – aşa cum am şi zis – e un dar a lui Dumnezeu, iar darurile preţioase nu stau chiar la vedere, ci pentru a le găsi şi a le obţine, trebuie să te osteneşti. Sfântul Nicole Velimirovici ne spune că: „Pentru a găsi această fericire şi a avea parte de ea, mulţi şi-au dat coroanele, şi-au împărţit bogăţiile, iar alţii şi-au dat chiar viaţa”.

Din aceste 9 fericiri înţelegem că Dumnezeu are nişte criterii după care ne califică şi consideră a fi oameni fericiţi. E una când cred eu sau mi se pare mie că sunt fericit, dar e cu totul altceva când Dumnezeu îmi spune ce şi când sunt fericit. Şi apropo, nu întâmplător aceste 9 fericiri au fost incluse spre a fi cântate în timpul Sfintei Liturghii, pentru că auzindu-le liturghie de liturghie, să ne împrospătăm memoria şi conştiinţa duhovnicească şi să îngelegem cum şi când vom fi cu adevărat fericiţi.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Ne-am întrebat vreodată de ce şi cum era posibil ca atâţea sfinţi, dar şi creştini de rând, fiind în mari lipsuri materiale, în multe şi grele prigoniri, să fie totuşi fericiţi, să aibă o linişte şi pace lăuntrică ce vădea până şi pe chipurile lor o stare de bucurie şi fericire? În ciuda aparenţelor dezgustătoare, erau totuşi fericiţi pentru că îl aveau în inima şi viaţa lor pe Hristos „Dătătorul a tot binele şi a toată fericirea”. Or, nouă astăzi ne lipseşte Hristos, fericirea supremă. De aceea mulţi dintre noi sunt atât de nefericiţi, pentru că nu îl mai avem pe Hristos în inima şi viaţa noastră. Căci nu contează cât de mare şi luxoasă îţi este casa, dacă nu-i şi Hristos prezent în ea, tot nefericit şi sărac eşti. Nu contează cât de îmbelşugată îţi este masa, dacă nu este şi Hristos prezent la ea, tot nefericit şi flămând eşti. Nu contează în ce vacanţe exotice te odihneşti, dacă nu-L ai pe Hristos lângă tine, tot obosit şi nefericit eşti. Din acest motiv e bine să ţinem cont ce spunea odată un părinte atonit unor tineri ce căutau fericiria că, „fericiria adevărată este bucuria sufletului când se apropie de Dumnezeu”.

Poetul german Goethe spunea: „Fiecare are în mâinile sale propria fericire, după cum şi un meşter are o bucată de materie în mâini, depinde de noi ce formă îi dăm”. Toţi avem posibilitatea să fim fericiţi şi acum, şi veşnic. Doar că unii din neluare aminte sau şi mai rău, cu bună ştiinţă, aleg doar câteva clipe de o aşa-zisă fericire, pe care o dă plăcerile păcătoase, perzând fericirea cea veşnică. Şi cât adevăr exprimă în această privinţă cuvintele Cuviosului Efrem Sirul: „Diavolul ne amăgeşte prin plăceri amăgitoare, făcându-ne să credem că vom fi fericiţi gustând din fructul păcatului. Căci vicleanul vrăjmaş al mântuirii îşi unge lanţurile cu miere, adică cu plăceri, iar după ce noi suntem atraşi de dulceaţa păcatului, înfăşoară sufletul nostru cu lanţurile patimilor şi ne târăşte în locul cel de pierzare veşnică”.

Având dar, „atâta nor de mărturie” mult folositoare, să nu mai rătăcim măcar de acum în căutarea unei părute fericiri. Aflând deja ce este fericirea, unde se găseşte ea, cum o putem dobândi şi cum putem să fim fericiţi, să ne ostenim a umbla pe potecile scripturii şi a trăirii duhovniceşti, poteci bătătorite de miile de sfinţi şi milioanele de creştini mântuiţi, că numai în acest fel vom găsi adevărăta fericire şi ne vom bucura de ea atât în veacul acesta trecător, cât şi în veacul cel viitor. Şi să nu uităm ce spunea un ierarh vrednic de pomenit, Arhiepiscopul Justinian Chira: „Un suflet care nu se roagă, nu va afla niciodată fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului”.

Preasfinţitul PETRU

Episcop de Ungheni şi Nisporeni