Taina Sfîntului Maslu la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

În această zi binecuvântată de Dumnezeu, când ne aflăm la mijlocul perioadei de urcuş duhovnicesc a Postului Mare, după oficierea Slujbei Vecerniei şi Pasiei, cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.

Solemnitatea cu care a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu a fost una deosebită, participând chiar însuşi Preasfinţitul PETRU, şi un sobor impunător de preoţi şi diaconi.

Chiriarhul, dimpreună cu soborul de preoţi, s-au rugat şi au uns cu uleiul sfinţit numărul mare de credincioşi care au luat parte la această taină.