- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Sfințirea temeliei viitoarei biserici închinată „Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul” din satul Cioropcani, raionul Ungheni

Vineri, 9 octombrie 2020, cu binecuvântarea Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a fost sfințită temelia viitoarei bisericii cu hramul „Sf. Ap. Și Ev. Ioan Teologul”, din satul Cioropcani, raionul Ungheni.

Slujba de sfințire a fost oficiată de prot. Bartolomeu TURTUREANU, Protopopul de Ungheni, Prot. Serghei MIZIN, parohul bisericii ,,Tuturor Sfinților” din satul Buciumeni, raionul Ungheni, cel care va fi și responsabil de construirea noii biserici.

De asemenea, la slujbă de sfințire au fost și preoții prot. Serghei RACOVIȚĂ și prot. Veaceslav BUDEI.

La final, părintele Protopop, prot. Bartolomeu, a ținut un cuvânt de învățătură despre folosul importanța și necesitatea unei Sfinte Biserici într-o comunitate.

De asemenea, părintele Protopop i-a dorit părintelui paroh, prot. Serghei MIZIN, să aibă putere și ajutor de la Dumnezeu, dar și sprijin de la oamenii de bună credință, pentru a duce la bun sfârșit lucrările ce vor demara la construirea viitoarei biserici.