- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Sfințirea Bisericii „Sf. M. Mc. Dumitru” din satul Tuzara, raionul Călărași

Sîmbătă, 14 septembrie 2019, cînd Biserica Ortodoxă face începutul anului bisericesc și prăznuieşte pe Sfintul Cuvios Simion, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a săvîrșit Sfințirea Sfîntului Prestol și Sfînta Liturghie în parohia „Sf. M. Mc. Dumitru” din satul Tuzara, raionul Călăraşi.

Biserica sfințită astăzi a fost construită cu binecuvîntarea Preasfinției sale și cu stăruința și implicarea personală a părintelui paroh, Protoiereul Ioan BEREGOI, duhovnic al protopopiatului Călărași.

În diminiaţa zilei Ierarhul a fost întîmpinat călduros de părintele Protopop, Protoiereul Grigore DODON, parohul Bisericii, Protoiereul Ioan BEREGOI, Dna preoteasă şi creştinii veniţi la rugăciunea comună cu Ierarhul locului.

Anticipat Sfintei Liturghii a fost oficiată rînduiala Sfințirii Sfîntului Prestol și a întregii Biserici.

Ierarhului i-au coliturghisit un sobor de preoţi printre care Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI. În timpul vohodului mic, parohul bisericii a fost decorat de către Chiriarh cu înalta distincţie bisericească dreptul de a sluji Sfînta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise pînă la Imnul Herovic pentru activitatea osîrdnică desfăşurată în cuprinsul parohiei.

După citirea pericopei evanghelice Stăpînul a rostit o predică ziditoare relatînd și secvențe din viața Sfîntului Cuvios Simeon Stîlpnicul prăznuit astăzi.

A urmat tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea pericopelor evanghelice ale învierii și un Te Deum de mulțumire, după care mai mulți ctitori și binefăcători ai sfîntului locaș au primit Diplome Arhierești.