- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie și Slujba Prohodului nou-adormitei Georgeta SNEGUR, soția primului președinte al republicii Moldova

Miercuri, 25 decembrie 2019, când biserica ortodoxă prăznuiește pe Sfântul  Spiridon al Trimitundei, cu binecuvântarea  Înaltpreasfințitului  Mitropolit VLADIMIR, Preasfințitul PETRU Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba prohodului nou adormitei roabei lui Dumnezeu Georgeta SNEGUR, soția primului președinte a Republicii Moldova, în biserica cu hramul ,,Tuturor Sfinților” de pe teritoriul cimitirului  Armenesc din municipiul Chișinău.

Familia SNEGUR sunt primii ctitori ai mănăstirii Hâncu și cei care au contribuit esențial la deschiderea Orfelinatului „Preafericitul Iosif” din municipiul Chișinău.

La finele Slujbei Prohodului, Preasfinția Sa a dat citire Mesajului de Condoleanțe al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR.