- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstire Hîncu

Sîmbătă, 21 noiembrie 2020, de pomenirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Hîncu, în biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri Hîncu, dimpreună cu obștea și credincioșii prezenți.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu, dar și rugăciuni de laudă în cinstea sfinților Arhangheli și Îngeri, păzitori vieții noastre.

După citirea sfinte evanghelii, Ierarhul a ținut un consistent cuvânt predicatorial, în care a vorbit despre necesitatea cinstirii Sfinților Arhangheli și Îngeri, dar și de datoria ci-o avem față de îngerul nostru păzitor. În timpul predicii Ierarhul a specificat: ,,De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată şi în rugăciune, vom imita pe îngeri şi vom deveni creştini adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi cu acoperămîntul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi primejdia Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mîntuirea sufletelor noastre”.

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a felicitat călduros, cu Sfânta Sărbătoare, obștea Mănăstirii, dar și pe credincioși prezenți.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul de Sfintei Mănăstiri Hîncu.