- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

PREASFINȚITUL PETRU, EPISCOP DE UNGHENI ȘI NISPORENI, A FOST DECORAT DE UNIVERSITATEA DE STAT ,,ACADEMIA JURIDICĂ DIN ODESSA”

Sîmbătă, în data de 29 septembrie, 2018, după oficierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni l-a însoțit pe Preafericitul TEODOR, Patriarhul Alexandriei și a întregii Africi, la Universitatea de Stat ,,Academia Juridică din Odessa”, din or. Odesa, Ucraina, unde, Preafericirei Sale, i s-a acordat înaltul titlu de, Doctor Honoris Causa, de către Președintele acestei Universități.

Totodată, de o deosebită atenție, s-a învrednicit și Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, care a fost decorat de către Președintele Universității de Stat ,,Academia Juridică din Odessa”, Dl Serghei Chivalov, cu Medalia Jubiliară ,,20 ani de la înființarea Academiei de Juridică din Odesa”.

Amintim că, Preasfințitul Petru, este absolvent al Seminarului Teologic din or. Odessa (1988 – 1992), dar și absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din Kiev, Ucraina (1994 – 1998) și absolvent al  Facultății de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. (1995-1999)

Axios! Întru mulți ani Stăpîne!

Cancelaria Episcopiei de Ungheni și Nisporeni