Preasfințitul PETRU a oficiat Denia Prohodului Mare

Slujbele şi ceremoniile liturgice din Vinerea Mare sunt cele care reactualizează, peste veacuri, într-un chip impresionant, pătimirile, moartea şi îngroparea Mântuitorului Hristos. În centrul acestei zile stă Prohodul Domnului, care se cântă în toate Bisericile Ortodoxe.

La orele 17:00, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat împreună cu soborul de preoţi, Denia Prohodului Mântuitorului Iisus Hristos, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni. Preoții aflați în jurul Sfântului Epitaf, cu lumânări în mână, au cântat şi comemorat Pătimirile, Răstignirea, Moartea și Îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos. Stările Prohodului Domnului au fost cîntate umilincios de corul Catedralei Episcopale.

La finalul slujbei Prohodului, Ierarhul, soborul de preoți şi diaconi împreună cu corul au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf și au înconjurat biserica. Această procesiune simbolizează ducerea către mormânt a Domnului Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru mântuirea lumii.