Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Păruceni, r. Nisporeni, și Prohodul nou-adormitului Protoiereului Gheorghe RUSU

Zeci de credincioși l-au condus, astăzi, 17 iunie 2017, pe ultimul drum, pe protoiereul mitrofor Gheorghe RUSU, paroh al bisericii Sf. M. Mc. Gheorghe din satul Păruceni, raionul Nisporeni.

 În dimineața zilei, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, înconjurat de un sobor de preoți a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și apoi prohodul nou-adormitului protoiereului Gheorghe.

Au mai fost prezenţi la slujba de înmormântare Secretarul Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, protopopul de Nisporeni, Protoiereul Vitalie COZARI dimpreună cu mulți preoți din protopopiat, Secretarul Episcopiei de Bălți și Fălești, Protoiereul Petru CIUNCIUC, fii duhovnicești ai răposatului părinte, oficialităţi locale, prieteni și mai mulți preoți din cuprinsul Mitropoliei Moldovei.

   După slujbă, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Gheorghe RUSU a fost scos din biserică şi purtat, în procesiune, în jurul locaşului de cult, apoi a fost înhumat în curtea bisericii “Sf. M. Mc. Gheorghe  din satul Păruceni, raionul Nisporeni, în prezența mulțimii de credincioși.

 

   Protoiereul mitrofor Gheorghe RUSU, a fost un preot cucernic care a slujit Domnului cu toată stăruința. A întemeiat o familie puternică în cadrul căreia a crescut și educat creștinește doi fii și două fete. A slujit la Sfîntul altar cu ardoare timp de 26 ani, a slujit în mai multe parohii pe care le-a cîrmuit cu chibzuială printre care: Parohia „Sf. Dumitru” din s. Semeni, r. Ungheni, parohia „Sf. Treime” s. Rădeni, r. Ungheni, parohia „Sf. Treime” s. Seliște, r. Nisporeni, din Eparhia noastră. Părintele a fost cela care a întemeiat parohia “Sf. M. Mc. Gheorghe” din satul Păruceni, raionul Nisporeni, și care a construit biserica din localitate și pe care a păstorito timp de 13 ani.

   Veşnica lui pomenire!