- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Preasfințitul Episcop PETRU a oficiat Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu la Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni

Pe 9 august 2020, în duminica a 9-a după rusalii şi de pomenirea Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor de boli, PantelimonPreasfinţitul PETRUEpiscop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.

Alături de Arhiereu au coliturghisit soborul de slujitori ai Catedralei Episcopale.

După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul, a ţinut un consistent cuvânt predicatorial în care a explicat, pentru folosul sufletesc al credincioşilor, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, pericopa evanghelică despre umblarea pe mare a Mântuitorului şi potolirea furtunii, de la evanghelistul Matei capitolul 14, 22-34.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălţate rugăciuni pentru sănătatea tuturor celor ce sunt pe patul de boală acasă şi prin spital, dar şi pentru sănătatea şi ajutorul tuturor medicilor ce îngrijesc de cei bolnavi.

Răspunsurile litugice au fost date la strană de Corul Catedralei Episcopale condus de dna Iozefina VIZITIU-GAJIM.

După Sfânta Liturghie, aşa cum este rânduiala bisericească în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, tămăduitorul de boale, Preasfinţitul PETRU,  a oficiat, dimpreună cu-n sobor de 7 slujitori, Taina Sfântului Maslu, în timpul căreia credincioşii prezenţi au fost miruiţi  de şapte ori cu untdelemnul sfinţit, pentru vindecarea neputinţelor sufleteşti şi trupeşti.

Preasfinţia Sa a ţinut să evidenţieze în cuvântul Său de învăţătură de după încheierea Sfântului Maslu, despre importanţa participării creştinului la această Taină, care este de mare folos atât trupului, cât şi sufletului.