- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Panihida cea mare pentru sufletul roabei lui Dumnezeu Georgeta-Eugenia SNEGUR, soţia primului Preşedinte al Republicii Moldova, Dl Mircea SNEGUR

Marţi, 22 decembrie 2020, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a oficiat panihida cea mare pentru sufletul roabei lui Dumnezeu Georgeta-Eugenia SNEGUR, soţia primului Preşedinte al Republicii Moldova, Dl Mircea SNEGUR.

Această slujbă, Preasfinţia Sa, a oficiat-o la mormântul răposatei Eugenia-Georgeta SNEGUR, din Cimitirul Central „Armenesc” din Chişinău, invitat fiind de Dl Mircea SNEGUR, soţul răposatei şi Primul Preşedinte al Republicii Moldova.

Această slujbă de pomenire s-a săvârşit, întrucât astăzi s-a împlinit un an de zile de la trecerea la cele veşnice a roabei lui Dumnezeu, Eugenia-Georgeta SNEGUR, care dimpreună cu Dnl Mircea SNEGUR, sunt cei mai mari ctitori ai Mănăstirii Hâncu de după redeschidere, fiind prin urmare foarte apropiaţi sufleteşte de Preasfinţitul PETRU.

La sfârşitul Slujbei, Ierarhul a mângâiat duhovniceşte pe Dl Mircea SNEGUR, cu cuvinte de îmbărbătare creştină, asigurându-l că răposata Eugenie-Georgeta este mereu purtată în rugăciunile bisericii şi a Preasfinţiei Sale, având prin aceasta nădejde că Dumnezeu i-a aşezat sufletul ei în odihna fericită a raiului.