- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Mitropolitul Vladimir: „Biserica este spital duhovnicesc!”

În urma răspândirii vertiginoase a virusului COVID-19, Guvernul Republicii Moldova a dispus la data de 13 martie 2020 sistarea slujbelor bisericești în sfintele locașuri din țară pe parcursul a două săptămâni.

Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, constatând cu regret și îngrijorare această situație critică, declanșată atât la nivel național, cât și global, reiterează îndemnul către slujitori și credincioși să păstreze liniștea lăuntrică și să petreacă această perioadă în postire și în rugăciune.

Totodată, clerul de mir și monahal este încurajat să săvârșească în continuare Sfânta Liturghie – legătura noastră tainică cu Dumnezeu Atotțiitorul, prin care primim Leacul nemurii și Doctoria pentru a nu muri (Sf. Ignatie Teoforul).

Biserica reprezintă pentru întreaga umanitate spațiul vindecării, fiind dintotdeauna un incontestabil spital duhovnicesc, nu însă un loc al contaminărilor.

Drept-măritor popor al lui Dumnezeu,

Să ne încredem cu toată ființa noastră în Hristos Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, și în Sfânta Sa Biserică; astfel, vom izbuti să trecem și peste această încercare!

Cu părintească dragoste, purtare de grijă și de tot binele doritor, 

† VLADIMIR, 

MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE