Mesajul de felicitare al Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, adresat Preasfinţitului NICODIM, Episcop de Edineţ și Briceni, cu ocazia împlinirii a 10 ani de Arhierie

Preasfinția Voastră,

Cu binecuvântatul prilejul, de împlinire a 10 ani de arhierie, am bucuria de a Vă adresa alese urări de bine și sincere cuvinte de felicitare.

Atât slujirea rodnică și râvnitoare la Sfântul Prestol, dar și funcțiile administrative – blagocin al bisericilor din orașele Chişinău, Tiraspol, Bender, dar și raioanele Anenii Noi, Orhei, şi Ialoveni, cât și rector al Seminarului Teologic Chişinău, duhovnic-administrator al Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” din s. Curchi, r. Orhei și administrator al Mănăstirii „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din s. Căpriana, r. Străşeni – ce  le-ați avut înainte de a fi hirotonit în treapta de arhiereu, V-au făcut să fiți vrednic de ridicarea la înalta treaptă de slujire bisericească.

Prin râvna și hărnicia care dintotdeauna v-a caracterizat slujirea, ați reușit, în cei 10 ani de slujire arhierească, să întreprindeți multe și mărețe lucrări și activități arhipăstorești.

La acest popas aniversar, Vă dorim belșug duhovnicesc, dimpreună cu ajutor sfânt de la Dumnezeu, în slujirea arhierească și activitatea pastoral-misionară pe care o desfășurați spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii.

Ne rugăm ca Milostivul Dumnezeu să Vă sporească sănătatea, pacea, bucuriile și binecuvântările, ca să puteți cu același devotament, curaj, credință și dragoste să lucrați în ogorul Bisericii lui Hristos.

Ani binecuvântați și slujire rodnică, Preasfinția Voastră!

Cu frățească dragoste în Hristos,

†PETRU,

Episcop de Ungheni și Nisporeni