Mesajul de felicitare al Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, adresat Înalt Preasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, cu ocazia împliniri celor 68 de ani de viață

Înalt Preasfințite Stăpâne și Părinte duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe din Moldova,

Ziua de naștere, așa cum menționa un scriitor contemporan, reprezintă una din cele mai frumoase posibilități prin care putem și trebuie să arătăm dragoste, stimă și respect față de cel omagiat. Astfel, ziua de 18 august, ca în fiecare an, ne prilejuiește nouă tuturor – ierarhilor, slujitorilor, monahilor și credincioșilor din Republica Moldova – posibilitatea de a Vă adresa cu toată dragostea și sinceritatea cele mai alese și calde cuvinte de felicitare și urări de bine cu ocazia omagierii anilor de viață pământească.

Dar ziua de naștere a Înalt Preasfinției Voastre ne duce cu gândul și la regretații și minunații părinți, Vasile și Vera, care născându-Vă, V-au oferit nu doar o creștere trupească, ci mai ales una duhovnicească. Prin urmare ați avut parte de o educare creștinească în mijlocul unei familii în care era viu duhul dragoste creștine și grija de mântuirea sufletului.

V-ați avântat din copilărie spre Hristos, călăuzit fiind de sfaturile părintești ale tatălui, dar mai ales întărit de rugăciunile sârguincioase ale mamei, ce cunoștea Psaltirea pe de rost. Povețele părinților, dar și cuvintele evanghelice V-au fost ca o lumină călăuzitoare și-n vremea studenției, și-n vremea serviciului militar, și-n vremurile care nu erau tocmai prielnice pentru Credința Ortodoxă.

Credința și educația creștină ce ați avut-o de la părinți, V-a făcut să fiți de tânăr un slujitor râvnitor a lui Hristos, în 8 ani de zile la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din orașul Smolensk, ipodiacon, diacon, apoi preot. Cu aceeași râvnă l-ați slujit pe Hristos încă 8 ani de zile la Catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Cernăuți, ca după aceasta, văzând Dumnezeu dragostea și credința râvnitoare față de El, să Vă cheme spre o slujire mai înaltă, cea a arhieriei, prin care V-a fost încredințată spre păstorire Biserica Ortodoxă din Moldova.

Înalt Preasfințite Stăpâne,

La acest popas aniversar, de împlinire a celor 68 ani de viață pământească, în numele meu personal, dar și a tuturor slujitorilor, viețuitorilor monahali și a creștinilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, în semn de recunoștință și înaltă apreciere, Vă dorim ca Bunul Dumnezeu să Vă dea și-n continuare puteri duhovnicești și trupești, ca să puteți cu același devotament, curaj, jertfire și râvnă să-L slujiți pe Hristos și să oblăduiți părintește, cu grijă arhierească și tact păstoresc, Biserica Ortodoxă din Moldova și pe fii ei duhovnicești, îndreptându-i spre limanul mântuirii.

Harul cel întăritor, Mila cerească, Pacea sufletească și Bucuria duhovnicească să fie daruri nelipsite din viața Înalt Preasfinției Voastre.

Întrucât „anii vieții pământești sunt trepte din scara ce ne urcă spre Împărăția Cerească”, Vă dorim ca Hristos să vă fie sprijin, călăuză și întărire, ca să puteți cu multă sănătate și bucurie să urcați pe scara vieții, spre întâlnirea cu Împăratul Cel Nemuritor.

Întru mulți și fericiți ani, Înalt Preasfințite Stăpâne, VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove!

Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,
+ PETRU,
Episcop de Ungheni și Nisporeni