Iubiții mei fii și fiice duhovnicești
Găsim atât în Sfânta Scriptură, cât și în Învățăturile Sfinților Părinți, dar și în multe scrieri laice că, sentimentul iubirii, sau în general iubirea – dragostea, este cea mai înaltă calitate a omului. Căci și Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Corinteni, în capitolul 13, ne spune foarte clar că dragostea – iubirea, e mai presus ca toate, și ca postul, și ca rugăciunea, și ca milostenia, și ca darul de a vorbi în limbi, a vindeca bolnavi și a învia morții.
În mare parte, majoritatea dintre oameni spun că au această calitate, adică dragostea, însă faptele arată altceva. Căci faptele noastre arată dacă avem sau nu iubire. Or, nici o faptă bună nu poți să o faci față de cineva dacă nu ai mai întâi dragoste față de acel cineva.
Sunt și foarte mulți din cei care spun că pe Dumnezeu îl iubesc și au dragoste față de El, dar între timp pe cei din jurul lor nu-i iubesc sau și mai rău, chiar îi urăsc și-i dușmănesc. Or, Sfântul Apostol Ioan Teologul în una din epistolele sale sobornicești ne spune că mincinos e cel care zice că pe Dumnezeu îl iubește, iar pe aproapele său îl urăște. De aceea nu se cuvine de a ură și ai dori răul cuiva, că atunci nu te mai poți considera un fiu și ucenic duhovnicesc a lui Hristos, căci El însuși a spus: „Prin aceasta se va cunoaște că sunteți ucenicii Mei, când vă veți iubi unul pe altul”.
Și, de ce oare suntem îndemnați să avem dragoste și iubire în noi, iar nu ură și răutate? Deoarece acel care iubește îl imită pe Dumnezeu, iar cel care urăște îl imită pe deavol. Ura și răutatea îl îndrăcesc pe om și îl face din păcătos, mai păcătos. Și, desigur, doar deavolul e cel care îndeamnă și ne îmboldește să avem ură și dușmănie față de aproapele nostru. Iar omul invidios, răutăcios și dușmănos ascunde în ura lui un demonism și o mândrie luciferică.
Diavolul urăște totul, căci prin căderea sa din cer, el a pierdut iubirea, el nu mai poate să iubească ceva din cele create de Dumnezeu, nici pe om, nici natura. Deavolul e invidios pe darurile pe care le primeşte omul credincios.
Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov ne spune: „Iubirea îl face pe om mai virtuos și poate atinge chiar desăvârșirea. Omul care iubește sincer și nepătimaș, fie și păcătos, are șansă mare la mântuire. Căci oricât de căzut ar fi omul în păcat se poate ridica prin iubire”.
Iar Cuviosul Siluan Atonitul ne amintește: „Adevărații sfinți nu sunt cei care au urât doar păcatele lumii, ci sunt cei care au ars în iubirea lor față de Dumnezeu și față de oameni, împlinind desăvârșit cele două porunci din Legea Iubirii – iubirea față de Dumnezeu și aproapele”.
De aici înțelegem că raiul nu e plin cu oameni întristați pentru păcate, ci cu oameni care au iubit mult şi sincer, pe Dumnezeu, rugăciunea, biserica, mănăstirea, postul, metania, milostenia și pe oameni. Căci în Rai au ajuns doar cei care au iubit până la sfârșit, nelepădându-se de iubire, ci doar de păcate. Nu ni s-a poruncit doar să urâm păcatul, ci și să iubim. Hristos a zis să iertăm de 70 de ori câte 7 pe cei care ne greșesc. Dar cum ai putea să ierți dacă nu ai avea iubire?
Scriptura ne spune: „Dumnezeu este iubire și cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el…” Cât de minunați, fericiți, bucuroși și împliniți ar fi oamenii dacă ar fi mereu cu Dumnezeu. Iar aceasta stă în posibilitatea fiecăruia, dacă va dori să iubească sincer și nepătimaș.
Dacă cel care iubește este cu Dumnezeu, atunci cel care urăște este cu deavolul. Și oare se merită ca noi creația supremă a lui Dumnezeu să fim cu cel rău? Oare nu e o înjosire totală ca noi creştinii să fim de partea deavolului?
Dragii mei,
Prin iubire omul se îndumnezeiește. Sau cum spunea un părinte în Patericul Egiptean: „Iubirea e scara pe care poți urca sigur la cer și ajungi în rai, iar ura e scara pe care cobori sigur în iad, în muncile veșnice”.
Diavolul întrucât nu are nici un fel de iubire, în iad îi chinuie pe cei care i-au slujit lui și nu-i răsplătește cu bunătăți ca Dumnezeu, pe ai Săi în Rai. Căci vrăjmașul rămâne vrăjmaș și cu ai săi, „răsplătindu-i” cu ceea ce are: ură, scârbă, blestem, dușmănie, chin și pedeapsă.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că singura ură pe care trebuie să o aibă omul e cea împotriva păcatului. De aceea, să reținem, trebuie urât doar păcatul, nu și păcătosul. Și trebuie iubit păcătosul, nu păcatul. Desigur, nouă ni se pare greu să implimentăm în viața noastră acest adevăr, de a urâ doar păcatul nu și pe păcătos. În acest principiu trebuie să ne conducem de ce spune Sfântul Apostol Pavel în una din epistolele sale: „Dragostea – iubirea, toate le rabdă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le iartă. Iubirea nu osândeste, nu defaimă, nu se laudă, nu se trufește.” (I Cor. 13:4,5)
Iubiții mei,
De aceea vă îndemn să nu vă urâți, să nu vă dușmăniți, să nu aveți invidie și răutate unii față de alții, să nu disprețuiți, să nu batjocuriți, să nu înjosiți pe nimeni. Oricât de alt fel ar fi cei din jurul nostru, să nu uităm că toți suntem creaturi a aceluia-și Dumnezeu.
Să urmăm întru toate, cu iubire și răbdare îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Purtați-vă sarcinile unii altora, și așa veți împlini legea lui Hristos”. Sau cum spune un alt părinte paterical: „Iubindu-l și răbdându-l pe cel de lângă tine, așa cum e el, și Hristos te va iubi și de va ierta, așa cum ești tu”.
Preasfințitul PETRU,
Episcop de Ungheni și Nisporeni