În duminica a X-a după Rusalii Preasfinţitul Episcop PETRU, a Liturghisit la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Κnz. Αlexandru Νevski” din municipiul Ungheni

5 august 2018. În a X-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.
Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei iar răspunurile la strană au fost oferite de Corul Catedralei dirijat de Dna Iozefina VIZITIU.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea evangheliei, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia pericopei evanghelice de astăzi: ,,Iubiţi credincioşi, Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora. Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).

Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfîntului Apostol Pavel care, arătînd multe din faptele credinţei, zice: Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd… Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luînd înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei sale… Prin credinţă, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge… Prin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vîrsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.”

    După rugăciunea Tatăl nostru… creștinii care s-au mărturisit și au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtășiți cu Sfintele Taine.