- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Festivalul de Colinde ,,Hristos se Naște, slăviți-L” Pârlița, raionul Ungheni, 2020

Duminică, 12 ianuarie 2020, în Casa de Cultură din satul Pârlița, raionul Ungheni, în plină atmosferă a Sfintelor și frumoaselor Sărbători de iarnă, s-a desfășurat Festivalul de Colinde ,,Hristos se naște, slăviți-L”, organizat de Episcopia de Ungheni și Nisporeni și Secția de Cultură și Turism a raionul Ungheni, ca urmare a parteneriatului şi acordului de colaborare ce există fructuos între aceste două instituţii.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRUEpiscop de Ungheni şi Nisporeni, ca reprezentant direct la acest festival din partea Episcopiei a fost prot. Ştefan RÂMBUPreşedintele Sectorului Eparhial Relaţii Culturale.

La acest Festival s-au prezentat formații şi ansambluri folclorice, dar și grupuri corale de pe lângă unele parohii din cuprinsul raionului Ungheni. Acestea fiind: F.F. ,,Palinușca”, s. Pârlița; F. F. ,,Busuioc”, s. Manoilesti; F. F. ,,Codrenii”, or. Cornești; F. F. „Codreanca”, s. Mânzătești; F. F. „Datina”, s. Petrești; F. F. „Țărăcuțele”, s. Florițoaia-Veche; Ansamblul vocal aș școlii de muzică, mun. Ungheni; F. F. ,,Sălcioara”, reprezentând Parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, s. Teșcureni; F. F. „Floare de Dor”, reprezentând Parohia ,,Sf. Ioan Botezătorul”, s. Pîrlița; Grupul Coral al Parohiei „Sf. Ierh. Nicolae”, s. Bumbăta; F. F. „Prutenii” reprezentând Parohia „Sf. Ierh. Grigore Teologul”, s. Măcărești; copiii cercului de religie al Ș. P. „S. Vangheli”, mun. Ungheni. Dar au mai evoluat independent domnișoara Laura COPTU și micuțul Ioan Rîmbu.

 După deschidere, în cuvântul oferit, prot. Ștefan RÎMBU a salutat prezența tuturor participanților și a menționat importanța acestui Festival. Grupurile corale și formațiile folclorice au prezentat, conform programul indicat, colinde creștine de Nașterea Domnului. Pentru frumoasele prestații, participanții au fost răsplătiți cu generozitate de către Episcopia de Ungheni și Nisporeni și Secția de Cultură și Turism a raionului Ungheni, oferindu-le diplome și premii bănești. Iar la final le-au fost împărțite tuturor colindătorilor prezenți, în număr de 200, dulciuri, ziare și câte un ștergar mare.

La final dna Maria BOLOTOVICIȘefa Secției de Cultură și Turism a raionului Ungheni a mulțumit pentru prezență tuturor participanților, dar în egală măsură a adus cuvinte de gratitudine Episcopiei de Ungheni și Nisporeni pentru implicare și aportul considerabil ce-l aduce la promovarea valorilor culturale.

De asemenea, în încheiere prot. Ștefan Rîmbu, a felicitat cu Sfintele Sărbători pe cei prezenți și a ținut să mulțumească respectuos din partea Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, atât Secției de Cultură și Turism a raionului Ungheni, cât și Consiliului Raional Ungheni, dar și tuturor participanților, dorindu-le să aibă și mai departe dragoste față de frumoasele datini creștine și să perpetueze prin colind și alte mijloace cultural-artistice, generațiilor ce vor urma, bogatul tezaur cultural al poporului nostru creștin.

Menționăm în mod deosebit că la acest frumos și consacrat Festival a fost prezentă și Distinsa Doamna Tatiana LAZĂRvice-președintele Consiliului Raionului Ungheni, care pe lângă mesajul transmis din partea Consiliului, a ținut să accentuieze importanța unor asemenea activități, exprimându-și față de participanți și organizatori gânduri de înaltă apreciere și recunoștință.