CIRCULARĂ adresată clerului Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, privind desfășurarea Paștelui Blajinilor

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi

 din Episcopia de Ungheni şi Nisporeni,

Anul acesta trecând prin perioada pandemiei COVID-19, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost nevoit să amâne Paştele Blajinilor, de a se desfăşura în zilele de 6, 7 și 8 iunie în zilelele Duminicii Mari (Pogorârea Duhului Sfânt). De aceea venim către Preacucernicii şi Preacuvioşii Părinţi din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cu unele sfaturi şi recomandări pentru aceste zile de pomenire a celor răposaţi.

În situaţia actuală, când numărul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 este încă alarmant, este important ca, atât preoţii cât şi enoriaşii, să asculte îndemnurile şi recomandările Biserici şi a Statului, şi să nu fim indiferenţi faţă de ele, căci amiliorarea situaţiei respective depinde de fiecare în parte.

Vă aducem la cunoştinţă că, Comisia pentru sănătate publică a permis de a merge la cimitir pentru ai pomeni pe cei răposaţi, venind cu careva recomandări. În acest context, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni vă aduce următoarele sfaturi şi îndemnuri:

1 Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi, Vă îndemnăm să aveţi o întâlnire cu APL (primari şi consilierii locali) şi să discutaţi despre buna desfăşurare a pomenirii celor răposaţi la cimitir.

2 Se binecuvintează ca în zilele de 6, 7 şi 8 iunie să se săvârşească Sfânta Liturghie. Puteţi anunţa pe creştini că slujba o veţi începe mai dimineaţă, pentru a reuşi să mergeţi şi la cimitir.

3 Întrucât pe 6 iunie, calendarul Bisericii Ortodoxe indică sâmbătă mare de pomenire a celor adormiţi, să-i îndemnaţi pe enoriaşi să vină de ai pomeni pe cei răposaţi mai întâi la Sfânta Liturghie. Să transmită din timp sau de cu seară pomelnicile, pentru a fi scoase părticică din prescură pentru fiecare nume răposat. Iar la sfârşitul Liturghiei aceste părticele scoase pentru cei adormiţi se vor pune în Potir, în Sfântul Sânge, rostindu-se cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”. Căci participarea noastră şi pomenirea răposaţilor la Sfânta Liturghie este un act foarte important şi folositor pentru cei adormiţi întru dreapta credinţă, după care veți putea face și actul de milostenie, care este la fel de important.

4 Să anunţaţi credincioşii că veţi fi la cimitir pe tot parcursul zilei, după terminarea slujbei la biserică. Iar credincoşii să vină la cimitir într-un mod organizat, ca de exemplu: pe mahale, (suta unu, suta doi… – ca în satul Ciuciuleni) sau pe străzi, regiuni şi părţi ale satului, ca în felul acesta să se evite aglomeraţiile.

5 Cu respect faţă de toţi credincioşii din parohiile Sfinţiilor Voastre, întrucât anul acesta este cu multe ispite şi boli, îndemnaţi pe cei care s-au întors din străinătate, care se află în perioada de carantină, care prezintă simptome de boală, şi personele cu vârsta de peste 63 de ani, cât şi copiii, să nu meargă la cimitir. Totodată îndemnaţi-i ca să vină la cimitir doar câte un membru din familie pentru a se evita îmbulzeala, iar cei care vor veni la mormintele rudelor şi a părinţilor, să nu aducă băuturi alcoolice şi mâncăruri. Să fie anul acesta mai simplu ca de obicei, datorită situaţiei epidimiologice.

6 Îndemnaţii respectos pe enoriaşi ca, anul acesta, să se abţină de a merge în cimitirele din alte localităţi. Deoarece avem în Eparhia noastră un caz, în care o persoană infectată cu COVID-19, (din afara Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni) a venit în vizită la rude şi a infectat peste 10 persoane, dintre care în prezent sunt şi răposaţi.

7 Rugăm să fie respecată distanţa socială între credincioşi. Persoanele care vor fi la morminte să aibă mănuşi de protecţie şi măşti. Ar fi foarte bine ca, să discutaţi cu oameni de afaceri din localitate şi primăria, să procure mănuşi de protecţie şi măşti, pentru a li se oferi creştinilor la intrarea în cimitir.

8 Înconjorul cimitirului să fie făcut doar de preoţi însoţiţi de 3 cântăreţi, cu respectarea distanţei şi a măsurilor de protecţie.

9 În localităţile unde biserica este pe teritoriul cimitirului, slujbele de pomenire să fie săvârşite sub cerul liber.

10 Mormintele să fie stropite cu agheasmă, nu cu vin, care nu are nici o semnificaţie.

11 Pomeniile de la morminte, să fie puse toate în sacoşe. Iar apoi, cei care le vor primi să le depoziteze, într-un loc separat, timp de 24 de ore.

12 Prinoasele pe care le veţi primi de la creştini în cimitir, şi veţi dori să le oferiţi, ca în fiecare an, familiilor social-vulnerabile, centrelor de îngrijire a bătrânilor şi copii orfani, să fie depozitate, într-un loc separat, timp de 24 de ore, pentru a evita învinuiri de contaminare.

Toate aceste măsuri şi recomandări, care sunt doar pentru anul acesta, să nu vă fie pricină de întristare, căci ele vin din grijă părintească şi din necesitatea de a evita cazurile de contaminare cu COVID-19. Cei decedaţi confirmaţi cu Covid, nu au avut cauza morţi însuşi acest virus, dar au avut boli cronice (diabet, hipertensiune, hepatită, etc), şi odată infectaţi, starea lor s-a agravat. De aceea să fim cât mai responsabili şi precauţi, cu noi înşine şi cu cei din jur.

Dumnezeu să ne ajute şi să ne păzească de toate cele rele.

 

Cu grijă părintească,

+ PETRU,

EPISCOP DE UNGHENI ŞI NISPORENI