Activități Pro-Viață puse în discuție la Adunarea Protopopiatului Hâncești

Joi, 28 feb. 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în satul Bozieni, Hâncești a avut loc Adunarea Ordinară a Protopopiatului, condusă de Protopopul Circumscripției, protoiereul Serghei SLĂNINĂ. La această Adunare a fost prezent și Președintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret, ipodiaconul Ioan GAJIM.

Este un fapt cunoscut că luna Martie este luna dedicată Vieții. De aceea, Asociația Obștească Moldova pentru Viață, și în acest an a adresat Episcopiei noastre rugămintea de a implica activ parohiile și tinerii pentru ca prin conferințe și întâlniri cu tinerii, să se vorbească despre sfințenia și sublimitatea vieții pe care Dumnezeu o oferă.

Preoții circumscripției s-au arătat foarte receptivi față de mesajul pe care ipodiaconul Ioan l-a comunicat, acceptând cererea de a conclucra cu Departamentul Tineret al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, prin organizarea de Întâlniri cu Tinerii.

Slujitorii bisericii sunt conștienți de importanța creșterii unor generații responsabile, în iubire față de Dumnezeu și în ascultare de poruncile Lui. Prin urmare, pentru început, astfel de întâlniri vor avea loc în satele:

  • Hâncești
  • Bozieni
  • Buțeni
  • Lăpușna
  • Cărpineni
  • Cățeleni

A vorbi tinerilor, pe înțelesul lor, mesajul biblic și patristic este un demers mai mult decât necesar! Și știm că acesta va fi realizat cu maximă conștiinciozitate și în duh eminamente ortodox, deoarece părintele protodiacon Ioan PÎRĂU, care este Vicepreședintele Sectorului Eparhial Activitate Pastorală pentru Tineret în raionul Hâncești, are studii teologice temeinice, dumnealui fiindu-i cunoscută finețea discursului teologic!

Este foarte important să se discute cu tinerii și să fie organizate Conferințe și Întâlniri cu ei mai ales astăzi, când se încearcă a fi redus la tăcere glasul Bisericii și a-L scoate pe Dumnezeu din societate, având loc un proces de secularizare.

Prin urmare, știind sârguința și dorința sinceră a preoților protopopiatului Hâncești, rezultatele de suflet ziditoare ale tinerilor circumscripției nu vor întârzia să apară, iar la sfârșitul lunii martie și slujitorii bisericii dar și tinerii/tinerele familii vor participa la Marșul „Unic din prima secundă” 2019.

Mulțumiri parohului satului Bozieni, pr. Tudor ROMAN, pentru desfășurarea Adunării Ordinare a Protopopiatului Hâncești în biserica pe care o păstorește.