Activitatea arhipăstorească a Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni din data de 30 octombrie 2020

Vineri, 30 octombrie 2020, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea Sa arhipăstorească la Reședința Episcopală de la Sfântă Mănăstire Hîncu. Activitatea Preasfinției Sale a debutat prin ședința de lucru cu Stareța Mănăstirii Hîncu, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), dimpreună cu slujitorii mănăstirii date și maicile responsabile de activitatea unor sectoare administrative a complexului monastic.

Ordinea de zi a ședinței date a vizat discuții, întrebări și propuneri cu privire la lucrările și pregătirile ce se vor înfăptui pentru jubileu de 30 de ani de la redeschiderea mănăstirii Hîncu, ce va fi celebrat peste 2 ani. Pe parcursul zilei, în audiență au mai fost primiți: Stareța Mănăstirii Vărzărești, Egumena SILUANA (Iacob); Protopopul de Hîncești, Serghei SLĂNINĂ, paroh al bisericii ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Lăpușna; preoți și mireni, cărora le-a dat sfaturi și povețe arhierești și le-a răspuns cu drag întrebărilor lor.