A cincea zi de închinare a Chiriarhului Episcopiei de Ungheni și Nsporeni, împreună cu pelerinii în Țara Sfîntă

Luni, 13 noiembrie 2017, după oficierea Sfintei Liturghii în mănăstirea Sfinților 12 Apostoli, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, împreună cu grupul de pelerini s-au îndreptat spre Marea Galileei sau Lacul Tiberiada cum mai este numit. Marea Galileei este situată în nord-estul Israelului. Ținutul deluros din preajma acestui bazin este relativ slab populat. În trecut însă, aici au existat orașe înfloritoare care întrețineau schimburi comerciale cu aproape întreaga lume cunoscută la vremea respectivă. Pe malurile lacului, se intersectau principalele artere comerciale de transport ale Orientului Apropiat. Nu este de mirare că unele dintre așezările antice au ajuns să fie menționate în Biblie. Până în ziua de astăzi, dintre ele a supraviețuit numai Teverya (Tiberias). În apele Mării Galileei a fost descoperit, în 1986, un vas de pescuit vechi de 2.000 de ani, pe care se presupune că însuși Iisus Hristos ar fi pășit și i-ar fi îndemnat pe apostolii Petru și Andrei să fie „pescari de oameni”.

Tot pe malul Mării Galileei se află și orașul Capernaum spre care s-au și îndreptat Preasfinția Sa împreună cu grupul de Pelerini. Localitatea numită Capernaum, al cărui nume înseamnă “Satul lui Naum”, se află așezată pe malul nordic al Lacului Ghenizaret (Marea Galileei), fiind un sat de pescari. Pentru că Iisus Hristos a locuit pentru un timp în acest loc, orașul Capernaum mai este numit și “orașul lui Iisus”. Capernaumul era locul de unde pleca și unde revenea Mîntuitorul, după fiecare călătorie săvîrșită în Galileea. În acest oraș locuiau Apostolii Petru și Andrei, Iacov și Ioan, precum și Matei, vameșul. Printre ruinele vechiului Capernaum se află astăzi trei obiective turistice de seama: Casa Sfinților Petru și Andrei, împreună cu Biserica Sfîntul Petru, care este romano-catolică; Biserica Sfinții Apostoli, care este ortodoxă; ruinele Sinagogii în care și-a început propovăduirea Mîntuitorul Iisus Hristos.

A urmat o plimbare deosebită pe Mare, după cum mai este numită a Tiberiadei, cu o corabie de lemn, asemeni Mîntuitorului și sfinților apostoli. În timpul călătorie au fost citite mai multe periscope evanghelice ce relatează minunile și întîmplările petrecute aici printre care: liniștirea furtunii de pe mare… și pescuirea minunată.  După care a urmat Rîul Iordan.