Liturghie Arhierească în parohia ,,Sf. Treime” din satul Buda, raionul Călăraşi

Sâmbătă, 24 noiembrie 2018, cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Mare Mucenic Mina și pe Mucenicii Victor și Stefanida, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a Liturghisit în parohia  ,,Sf. Treime” din satul Buda, raionul Călăraşi.

În dimineaţa zilei Ierarhul a fost întîmpinat călduros de părintele Protopop, Protoiereul Grigore DODON, parohul Bisericii, Protoiereul Gheorghe PÎRȚAC, Dna preoteasă Valentina şi creştinii veniţi la rugăciunea comună cu Ierarhul locului.

Ierarhului i-au coliturghisit un sobor de preoţi printre care blagocinul raionului Călărași, Protoiereul Grigore DODON.

În timpul vohodului mic, parohul bisericii a fost decorat de către Chiriarh cu înalta distincţie bisericească dreptul de a purta Paliță, pentru activitatea osîrdnică desfăşurată în cuprinsul parohiei.