Zilele Bibliotecii Publice „Dimitrie Cantemir” mun. Ungheni

Marți, 7 noiembrie, 2017, în incinta Bibliotecii Publice „Dimitrie Cantemir” mun. Ungheni, s-a desfășurat o frumoasă și importantă activitate cultural-științifică, prin care a fos elogiată opera și personalitatea domnului Moldovei și renumitului savant, Dimitrie Cantemir, cu ocazie zilelor bibliotecii menționate. În cadrul acestei activități, cei vizați au prezentat materiale și comunicate, prin care sau adus noi informații din viața și opera lui Dimitrie Cantemir.

Cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, și ca urmare a invitației parvenite din partea bibliotecii, la această activitate a fost prezent și prot. Ștefan RÎMBU, Președintele Sectorului Eparhial Relații Culturale. La rugămintea organizatorilor acestei măsuri culturale, prot. Ștefan a prezentat un comunicat destul de important cu tema „Spiritualitatea în viața eruditului Dimitrie Cantemir”, prin care a adus informații, mai puțin cunoscute sub aspect spiritual, din viața celui care a fost mai mult savant, decât domn al Moldovei.

Totodată, cu ocazia Zilelor Bibliotecii respective, prot. Ștefant a ținut să felicite personalul bibliotecii, oferind în dar Doamnei Nadejda MIHAI, Directorul instituției date, din partea Preasfințitului PETRU, un set de cărți „Pelerinaj în Țara Sfântă” și o icoană în formă de carte, întrucât, anume cartea e cea care reprezintă la propriu o bibliotecă.

La respectiva activitate, cu comunicate despre anumite momente legate de personalitatea lui Dimitrie Cantemir,  au mai fost prezenți și Dnl Iurie CUJBA, colaborator științific al Muzeului din mun. Ungheni, Dna Maria CUJBĂ, bibliotecară la LT ,,Vasile Alecsandri”, Dna Elena Struc, Șef Serviciu, Serviciul Bibliografic al bibliotecii pentru participare la conferință.

La final organizatorii au mulțumit tuturor pentru participare și în mod deosebit au adus mulțumiri pentru darurile primite din partea Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.