- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Întâlnire prilejuită de Ziua Internaţională a oamenilor în etate

Marţi, 1 octombrie 2019, de Ziua Internaţională a oamenilor în etate, în Sala de şedinţe a Consiliului Raional Ungheni, a avut loc o întâlnire dedicată acestei zile.

La iniţiativa şi invitaţia Domnului Boris ZUGRAVUPreşedintele Asociaţiei oamenilor în etate din rn. Ungheni – la această întâlnire au fost prezenţi din majorotatea satelor din Raionului Ungheni, conducătorii asociaţiilor ce au în grijă pe oamenii în etate din localităţile date.

De asemena, prezenţi alături de Dnl B. ZUGRAVU, au fost Dnl Alexandru CIUVAGA – Preşedintele Raionului Ungheni, Dnl Cristofor CODREANU – Vice-Primarul mun. Ungheni, care au adus din partea instituţiilor pe care le reprezintă, mesaje de felicitare, de încurajare şi apreciere celor prezenţi, cât şi tuturor vârsnicilor.

Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nispreni, la această întrunire a fost prezent şi prot. Ştefan RÎMBU, Preşedintele Sectorului Eparhial, Relaţii Culturale, care în cuvântul oferit a transmis din partea Preasfinţiei Sale, un călduros mesaj de felicitare şi încurajare pentru toţi oamenii în etate, menţionând totodată şi benefişiile şi bucuriile caracteristice doar celor vârsnici, transmiţându-le totodată că în Ortodoxie nu sunt oameni bătrâni, ci numai tiner, doar că-s de vârstă diferită, unul e de 20 de ani, alt de 40,  altu de 60, iar altul de 75 de ani. Adăugând şi menţiuna scriitorului Tudor ARGHEZI, care spunea: „Mai bine în ţară bătrâni tineri, decât tineri bătrâni”.

Spre încheiere a fost susţinut un mic concert de ansamblul Folcloric „Vârsta de Aur”, ce activează pe lângă Casa de Cultură din mun. Ungheni.

La final, prot. Ştefan a oferit tuturor participanţilor câte două numere a ziarului Eparhial „Cuvântul Ortodox”, din care se vor putea informa atât cu activitatea Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, cât şi cu multe sfaturi şi învăţături duhovniceşti, folositoare şi importante în viaţa unui creştin.