Noutăţi și evenimente

Mesajul de felicitare al Preasfințitului Episcop PETRU, adresat Stareții Mănăstirii Hîncu, Egumena PARASCHEVA (Cazacu) cu ocazia sărbătoririi ocrotitorului ceresc

Preacuvioşia Voastră, Preacuvioasă Maică Stareță, În această zi, când Sfânta noastră Biserică face pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva, Vă adresăm sincere felicitări şi binecuvântări arhiereşti. Sfânta Parascheva, al cărei nume îl purtaţi, să fie rugătoare către Sfânta Treime, iar Cuvioșia Voastră să-i urmaţi viaţa, nevoinţele şi învăţăturile, căci monahul este un om al fericirii pentru că […]

Viața cuvioasei Parascheva, model de urcuș duhovnicesc pentru fiecare creștin

2020-10-26 09:00:41 | Vizualizări 903

Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivata, din Tracia, în prima jumătate a secolului al XI-lea, într-o familie de creștini evlavioși, care au educat-o pe calea Bisericii și a învățăturii Sfintei Evanghelii. Din copilărie, având o inimă plină de compasiune și milă, față de cei lipsită și săraci, își dezbrăca propriile haine, dăruindu-le celor din […]

Câteva gânduri și cuvinte despre un rugător fierbinte și cinstitor neîntrecut al Icoanei Maicii Domnului de la Hîrbovăț

2020-10-22 23:00:09 | Vizualizări 666

În evanghelia scrisă de Sfântul Apostol Luca, întâlnim cuvintele spuse de Pururea Fecioara Maria: „Iată de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc. 1, 48). Fecioara Maria a spus acestea, după ce a zămislit de la Duhul Sfânt şi pentru că avea să-L nască pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Deci cuvintele spuse chiar de […]

Slujbă sobornicească la sfânta Mănăstire Hîrbovăț, prilejuită de cinstirea Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț

2020-10-18 19:29:07 | Vizualizări 1132

În urma raportului înaintat Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova de Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în anul 2018, s-a hotărât prin Decizie Sinodală ca, prima duminică după sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, să fie cinstită cuviincios, prin slujbă sobornicească, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț. Din 2018 încoace, deja al  treilea […]

Mesajul de felicitare al Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, sfințit arhimandrit al Sfintei Mănăstirii Hârbovățadresat Preacuviosului Arhimandrit SPIRIDON, Starețul Mănăstirii Hârbovăț și obștii acestui așezământ monastic, cu ocazia cinstirii Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț

2020-10-18 10:43:14 | Vizualizări 875

Preacuvioase Părinte Stareț și iubită obște monahală a Sfintei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” de la Hîrbovăț, astăzi, când biserica Ortodoxă din Moldova cinstește prin slujbă cuviincioasă și cântări de laudă Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, doresc a vă adresa sincere cuvinte de felicitare și urări de bine, însoțite de binecuvântări părintești.

Mesajul de condoleanţe al Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, adresat Înaltpreasfinţitului VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove şi obştei monahale a Mănăstirii „Sf. Proroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia, cu trecerea la cele veşnice a Preacuviosului Arhimandrit RAFAIL (Bodiu), Stareţul mănăstirii menţionate

2020-10-13 08:25:04 | Vizualizări 1340

„…despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde” (1 Tesaloniceni 4, 13) Înaltpreasfinţia Voastră, îndoliată Obşte Monahală a Sfintei Mănăstirii Nicoreni, Am fost îndureraţi de vestea trecerii la Domnul a Preacuviosului Părinte Arhimandrit, RAFAIL, cel care a fost stareţ al Mănăstiri […]

1 137 138 139 294