- Episcopia Ungheni - https://episcopia-ungheni.md -

Vizita Preasfințitului Episcop PETRU la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț

În a doua jumătate a zilei de luni, 17 iunie 2019, în preajma hramului Catedralei Episcopale „Sf. Treime” de la mănăstirea Hîrbovăț, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a efectuat o vizită canonică în incinta mănăstirii.

Aici Preasfinția Sa, care este și Sfințit Arhimandrit al acestei mănăstiri, s-a închinat sfințeniilor de aici în special Icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț după care însoțit de Egumenul mănăstirii, Arhimandritul SPIRIDON (Marin) a luat cunoștință cu starea duhovnicească și mersul lucrărilor de renovare a mănăstirii.