În Duminica a XXX-a după Rusalii Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a Liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni

23 decembrie 2018. În duminica a XXX-a după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a liturghisit în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoți și diaconi slujitori ai Catedralei şi creştinii veniţi la rugăciune.

După citirea pericopei evanghelice, Chiriarhului locului Preasfinţitul Episcop PETRU, a rostit un cuvînt de învățătură în cadrul căuia a explicat credincioșilor ideia pericopei evanghelice de astăzi vindecarea celor zece leproși: „La care creştin ne putem noi gândi că ar fi fost el de ajuns de recunoscător pentru binefacerile primite de la Dumnezeu? Binefacerile ştiute, văzute, dar mai ales binefacerile neştiute, nevăzute, neînţelese uneori.

Unde sunt cei care au simţit ajutorul lui Dumnezeu? De unde vine mulţumirea, recunoştinţa? De la cine nu te aştepţi. Şi Mântuitorul Hristos a primit recunoştinţă, mulţumire pentru binefacerea făcută, numai de la unul din cei zece şi acesta era străin de neamul evreiesc, străin de Lege, străin de Dumnezeu.

Era şi el lepros, într-adevăr, alături de ceilalţi. Dar ca gândire, ca pregătire, ca inimă, ca neam, ca şi credinţă, „nu le avea cu astea”. Dar, pentru că a primit binefacerea de la Dumnezeu, s-a întors şi I-a mulţumit. Mântuitorul Hristos zice: „Numai unul s-a vindecat? Oare nu 10? Ceilalţi nouă unde sunt?”.

Întrebarea aceasta mereu o punem şi noi. Aici, în biserică, …, numai cei de faţă s-au botezat? Numai cei prezenţi? Ceilalţi, care sunt acum la casele lor, ei nu s-au botezat? Numai atâtea familii avem noi? Unde sunt celelalte familii cununate, unite de Hristos, prezent la masa de Cununie a lor? Unde sunt?

Iată lipsa de recunoştinţă! Dar câţi am fost vreodată bolnavi sau în vreo nevoie şi Dumnezeu ne-a ajutat şi am şi simţit ajutorul Lui? Unde suntem, ca să-I mulţumim?

De aceea, am spus că Evanghelia ce s-a citit astăzi este o Evanghelie mustrătoare pentru nerecunoştinţă. A venit Hristos în iesle, a venit binevoitor, a venit smerit; şi n-am fost recunoscători pentru pogorârea Lui, pentru deşertarea Lui de slavă.”

După rugăciunea Tatăl nostru… creştinii care s-au mărturisit şi au primit dezlegare de la duhovnic au fost împărtăşiţi cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.