- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Pornografia poate fi mai dăunătoare decât alcoolul şi drogurile

Cei care fac pasul în lumea pornografiei intră într-un cerc vicios mai puternic decât depedența de alcool sau chiar de droguri. Inițial din curiozitate, apoi din plăcere, adolescenții vor fi treptat infectați de o lucrare a diavolului din care cu greu scăpi.

Foarte mulţi cred că pornografia este o joacă şi ceva inofensiv asupra stării sufleteşti şi asupra climatului familiar. Dar nu este aşa şi, veţi vedea de ce spunem acestea. Copiii au devenit nu doar consumatori de pornografie, ci parte activă într-o asemenea industrie, care îl degradează omul, încă de copil, denaturându-i până-n cel mai adânc colțisor al sufletului.

Pornografia încearcă să distrungă spațiu intim al familiei, făcând din actul firesc de legătură conjugală dintre soţ şi soţie, un instrument păcătos de obținere a plăcerii. Astfel, sentimentele sunt amestecate cu perversiuni. Iar prin toate acestea, pornografia atacă violent prima instituţie întemeiată de Dumnezeu şi atât de dragă Lui – FAMILIA.

Pornografia, prin secvenţele video şi prin postările foto, îndeamnă direct pe consumatorii ei la diferite orgii sexuale – homosexualitate, lesbianism, gomorie, masturbare, abuzuri sexuale, incest, etc. Acestea sunt păcate ruşinoase şi strigătoare la cer, pentru care, în istoria omenirii, Dumnezeu a trimis pedepse asupra pământului şi a locuitorilor lui. Or, cred că nimeni nu-şi doreşte o pedeapsă ca cea asupra Sodomei şi Gomorei.

Sfinții zic că fiecare păcat din sufletul nostru e un duh rău care se află în noi și care ne muncește. Iar consumatorii de pornografie sunt asaltați de multe duhuri rele, acceptându-le de bună voie în suflet, și fără a conștientiza, prin aceasta omul se demonizează încetul cu încetul, dar sigur.

Indiferent din ce motiv aţi privit filme şi imagini pornografice, fie că aţi fost atras, fie că din curiozitate, fie pentru a vă aţâţa poftele, fie pentru a vă îndulci privirea şi imaginaţia, să nu vă fie ruşine de a merge la preot pentru a vă spovedi. Deoarece prin spovedanie se rupe orice legătură cu cel rău. Or, cei care sunt robiţi de pornografie şi chiar cei care o privesc „ocazional”, sunt legaţi nevăzut, prin poftă şi patimă, de diavol. Pentru că, îngerul păzitor sau vri-un oarecare sfânt, nu te va îndemna să priveşti scene şi imagini pornografice.

Material selectat de către pr. Ştefan RÎMBU

De pe site-urile: Ortodoxia Tinerilor şi Gânduri din Ierusalim