- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Sfîntul Ioan Gură de Aur – neîntrecutul predicator, miluitor, rugător și împlinitor a cuvîntului evanghelic

Sfîntul Ioan, dascălul pocăinței și Gura cea de Aur a Ortodoxiei, în toată viața sa pămîntească a stralucit în faptele cele bune. De cînd s-a născut el s-a arătat a fi o lumină pentru toți cei din jur. Ascultator și cu o neobișnuită dragoste pentru învățătură, el a urmat cursurile celor mai importante școli ale vremii.

Încă de pe atunci, Sfîntul Ioan s-a arătat a fi un mare predicator. El a socotit că pentru un preot datoria de a predica este de cea mai mare importanță, deoarece transmite Cuvîntul și învățătura lui Dumnezeu. El însuși și-a asumat aceasta îndatorire pe care a urmat-o și a dus-o pănă la cele mai înalte culmi, așa cum frumos a spus cineva despre el: ,,Dacă vreodată s-a născut un om pentru a predica, atunci el este acela. Predica este gingășia, harisma, forța și martiriul său. El se răstignește prin cuvînt”.

Opera lui întrece cu mult opera oricărui alt sfînt părinte. Viața lui a fost o continuă jertfire pe altarul slujirii oamenilor și Cuvîntului lui Dumnezeu. Nu a avut odihnă întru apărarea săracilor și a văduvelor, mustrînd corupția conducătorilor, nepăsarea clerului, ducînd o luptă neobosită împotriva păcatului sub orice chip s-ar fi ascuns el. Era permanent ca și pe cîmpul de luptă, alergînd peste tot unde ar fi fost nevoie de el. Îl puteai vedea aici, cercetînd bolnavii și săracii, dincolo, îngrijindu-se de treburile episcopiei, în toate și peste tot păstorind turma lui Hristos, îngrijindu-se să nu ducă lipsă de nimic. Știa deopotrivă să folosească și asprimea, atunci cînd era nevoie, dar și blîndețea. Chiar el, într-una din scrisorile sale, se considera pe sine a fi doctor sufletesc, și în viața sa a arătat cu prisosință că știe să folosescă și cuțitul, pentru tăierea rănilor, dar și pînzele pentru legarea lor. Dădea cu o foarte mare siguranță leacuri amare, dar și dulci, toate însă, de mare și imediat folos duhovnicesc.

Mulți au fost cei care s-au bucurat de ajutorul lui, dar mulți au fost și cei care au luptat împotriva lui. Și viața i-a fost presărată de multe necazuri și prigoniri, culminînd cu condamnarea lui la un sinod mișelesc, Sinodul de la Stejar, în urma căruia, Sfîntul Ioan a fost exilat. Dumnezeu însă nu a suferit această condamnare pe nedrept și a trimis foc și cutremur care a cuprins și a afectat cea mai mare parte a orașului. Însăși Biserica din Constantinopol a fost cuprinsă de flăcări, palatele împărătești s-au dărîmat iar poporul, văzînd aceste lucruri, s-a ridicat întru apărarea păstorului său. Și atunci el a fost repus pe scaunul lui.

Dar încercările celor răuvoitori nu s-au oprit aici, astfel încît Sfîntul Ioan a fost a doua oară exilat. De data asta chiar Sfîntul Ioan s-a dat pe sine ostașilor care veniseră să-l lege, învățîndu-i chiar pe aceștia cum să-l ia pe ascuns cînd va fi întuneric, astfel încît să nu prindă de veste poporul, să-i împiedice. Aceasta a fost voia lui Dumnezeu pentru el, iar exilul lui a fost crunt. La greutatea drumului și răutățile ostașilor s-a adăugat și firea lui bolnăvicioasă, și vîrsta înaintată, iar sfîrșitul lui nu a întîrziat să apară și astfel s-a stins făclia ce care a luminat și a încălzit deopotrivă atîtea suflete ce îl aveau sprijin, ajutător și mîngîitor pe drumul anevoios al mîntuirii.

Despre el s-au scris multe, și multe se vor mai scrie și se vor mai spune, însă cred că niciodată nu se vor putea spune îndeajuns de multe lucruri spre lauda acestei stele mult strălucitoare a Ortodoxiei. El este un izvor inepuizabil de frumusețe și iubire, pentru că el a gustat din adîncurile iubirii dumnezeiești. A fost neîntrecut în explicarea dumnezeieștilor Scripturi. El a socotit Sfînta Scriptură ca fiind istoria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni și a știut întotdeauna să-i fac pe cei care-l ascultau să se apropie de Scriptură. Cuvintele lui exprimau sinceritate și profunzime care veneau din dragostea lui pentru Dumnezeu și pentru Cuvîntul Lui.

Avem multe de învățat de la el, rugăciunea, blîndețea, iartarea, rîvna, ferirea de orice păcat și încă multe alteltelea. Bine ar fi să împlinim măcar acest cuvînt al său: ,,Să crească în voi rîvna față de cele sfinte. Făceți-mă să fiu fericit de voi toți. Slăviți-mi învățătura prin ascultarea voastră!”

Să-l ascultăm, ca să-i facem deplină bucurie! Să-l ascultăm, ca să nu-i fie în zadar jertfa! Să-l iubim ca să ne putem împărtăși de frumusețea cuvintelor lui! Să-l iubim ca, prin rugăciunile lui, să intrăm, aici și acum, în bucuria vieții veșnice.

Părintele Hrisostom de la Putna