- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Să nu-l învinuim pe adam, când greşim, ci pe noi înşine

Dumnezeu l-a făcut pe om dintru început împarat al tuturor celor de pe pământ, ba chiar și al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindcă ne­greșit pentru om au fost aduse la ființă soarele și luna și stelele. Şi îți spun acum un lucru pe care, cred, nu l-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus în chip adumbrit. Care anume? Ascultă Dumnezeiasca Scriptură, care spune: „Şi a zis Dumnezeu lui Adam, după ce a călcat po­runca: „Adame, unde ești?” (Fac 3,9). De ce a spus aceasta Făcătorul-a-toate? Negreșit, vrând să-l aducă la simțire – și, chemându-l la pocăință, i-a zis: „Adame, unde ești? Uită-te la tine însuți, înțelege-ți goliciunea! Vezi de ce veșmânt și de ce slavă te-ai lipsit! Hai, cugetă, nenorocitule, hai, ieși de unde te-ai ascuns! De Mine crezi că te poți ascunde?” (cf. Fac 3,8) Spune: „Am păcătuit!”. Dar el nu spune aceasta – sau mai degrabă eu, ticălosul, nu spun aceasta, fiindcă a mea este pățania! — dar ce anume spune? „Am au­zit glasul Tău pe când umblai în Rai, și am cunoscut că sunt gol și m-am ascuns” (Fac 3,10). Deci ce spune atunci Dumnezeu? „Şi cine ți-a vestit că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci?” (Fac. 3,11).

Vezi, iubitule, îndelunga-răbdarea lui Dumnezeu? Fiindcă acela, nemărturisindu-I păcatul îndată, Dumnezeu nu S-a mâniat, nu S-a întors numaidecât, ci îi cere al doilea răspuns și spune: „Cine ți-a vestit ca ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit numai din el să nu mănânci?” De ce zici: „Sunt gol”, iar păcatul tău îl ascunzi? Crezi oare că văd numai trupul tău, dar inima și cugetele tale nu le văd?. Fiindcă, amăgit fi­ind, Adam nădăjduia că Dumnezeu nu știa păcatul. Şi așa cugetând el — cum mulți, și eu cel dintâi, fac până acum, ascunzându-și relele lor! — Dumnezeu, nevrând să-i înmulțească osânda, spune: „Şi de unde ai știut că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am spus să nu mănânci?”. Ca și cum ar spune: „Crezi că poți să te ascunzi cu totul de Mine? Nu știu Eu oare ce ai făcut? Nu spui: «Am pă­cătuit»? Spune, nenorocitule: «Da, Stăpâne, am călcat porunca Ta, am căzut ascultând sfa­turile femeii, am greșit mult împlinind cuvân­tul ei și neascultând cuvântul Tău! Ai milă de mine!»“. Dar nu spune aceasta, nu se smerește, nu se pleacă, drug de fier e cerbicia inimii lui (cf.Int. Sol. 48:4), cum este și a mea, nenorocitul! Căci dacă ar fi spus aceasta, ar fi rămas în Rai și ar fi fost scutit atunci, printr-un singur cuvânt, de tot cercul acela de zeci de mii de lucruri rele cărora li s-a supus, fiind surghiunit și zăcând în iad atâtea veacuri.

Căci a zis Dumnezeu lui Adam: „În ceasul în care veți mânca din pomul din care v-am po­runcit numai din acesta sa nu mâncați, cu moarte veți muri” (Fac 2:17; 3:11), adică veți muri cu moartea sufletească, care a avut loc în chiar ceasul acela, și pentru care Adam a și fost dezbrăcat de veșmântul nemuririi; Dumnezeu n-a zis dinainte nimic mai mult și n-a făcut nimic mai mult. Dar când Adam și-a tăgăduit păcatul și nu s-a căit nici când a fost mustrat de Dumnezeu (fiindcă a zis: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o, aceasta m-a amăgit!” (Fac 3:12-13) — „Pe care Tu mi-ai dat-o!” — o, suflet lipsit de trezvie, ca și cum l-ai fi spus lui Dumnezeu: „Tu ai greșit: femeia pe care mi-ai dat-o, ea m-a amăgit!” – lucruri pe care le pătimesc și eu însumi, ne­norocitul și ticălosul, care nu vreau să mă smeresc tăcând și să spun din suflet că eu sunt pricina pier­zaniei mele, ci zic: „Cutare m-a împins să fac și să spun aceasta și aceasta, cutare m-a sfătuit să lucrez aceasta și aceasta!“ — O, suflet ticălos, care rostești cuvinte pline de păcat! O, suflet nerușinat și înti­nat de cuvinte încă și mai nerușinate și întinate!), prin urmare, așa grăind Adam, îi spune atunci Dumnezeu: „Prin osteneli și sudoare să-ți mănânci pâinea ta! Spini și pălămidă să-ți răsară pamântul!”(Fac. 3:18) și la sfârșit: „Pamânt ești și în pământ te vei întoarce!” (Fac 3:19). Cu alte cuvinte, spune: „Ți-am zis să te pocăiești și, așa, să vii iarăși în viețuirea ta cea dintâi. Dar fiindcă ești așa de învârtoșat, du-te acum departe de Mine și-ți va fi de ajuns drept pe­deapsă îndepărtarea ta, pentru că pământ ești și în pământ te vei întoarce” (cf. Fac. 3:19).

Așadar, lăsându-l pe el, Dumnezeu vine la Eva, vrând să arate că pe drept cuvânt și ea va fi izgonită împreună cu el, întrucât nu vrea să se căiască, și-i spune: „De ce ai făcut aceasta?” (Fac 3;13), că măcar aceasta să spună: „Am păcătuit!”. Căci ce altă nevoie, spune-mi, avea Dumnezeu să grăiască că­tre ea aceste cuvinte, dacă nu ca s-o facă să spună: „În nebunia mea, Stăpâne, am făcut aceasta – eu, nenorocita și ticăloasa, neascultându-Te pe Tine, Stăpânul meu. Ai milă de mine!”. Vai, ce nerușinare! Căci cu șar­pele care ți-a grăit împotriva Stăpânului ai stat de vorbă, și pe acesta l-ai ales înaintea lui Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine, iar sfatul aceluia l-ai ținut mai de cinste și mai adevărat decât porunca Stăpânului! Şi cum nici ea nu s-a aflat zicând „Am păcătuit!”, au fost alungați din desfătare, au fost surghiu­niți din Rai, departe de Dumnezeu.

Sfântul Simeon Noul Teolog

Cateheze