- Episcopia Ungheni - http://episcopia-ungheni.md -

Prin osteneală vom dobîndi Împărăția Cerurilor

Să nu vă leneviți, fraților, de a voastră mântuire, nici să petreceți fără dreaptă socoteală, fără de înfrânare mâncând și bând, că nu spre această viață ne-a ales pe noi Hristos, ci la Împărăția cerească ne-a chemat și poruncă ne-a dat nouă, pe care, făcând-o, vom intra într-însa. Pentru că prin multe încercări se cade nouă a intra în Împărăția cerului și cei ce se nevoiesc o cîștigă pe ea.

Că nevoința cea bună silește pe Dumnezeu și ne dăruiește viața veșnică, că El știe inimile noastre, dacă ne ostenim pentru Dânsul cu adevărat, în rugăciuni și în privegheri, alergând la Biserică să slăvim pe Dumnezeu, Făcătorul nostru, Care la moștenirea îngerească ridică pe oamenii ce slujesc Lui și se ostenesc pe ei înșiși pentru Dumnezeu și trec cu vederea viața aceasta de puțină vreme. Că aceștia cunoscuți sunt lui Dumnezeu. Că și singuri știți pe Apostolul Pavel, care zice că cei nedrepți nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu, nici desfrânații, nici sodomiții, nici tâlharii, nici clevetitorii, nici cei ce iau mită. Că cel ce s-a încurcat întru acestea cu greu este și a se numi măcar creștin, dar să mai aștepte încã și milă de la Dumnezeu.

Cuviosul Efrem Sirul

Cum se cuvine creștinește a vețui, pag. 22

Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2005