Să nu crezi că doar de păcatele cele mari trebuie să te ferești. Ferește-te și de păcatele cele mici. Căci cel ce nu bagă în seamă râpa cea mică, ușur va cădea și în cea mare. Paletele cele mari și zidurile cele înalte se dărâmă, când începe să le cadă câte o piatră mică și apoi se începe să se desfacă întreg peretele prăbușindu-se. De multe ori se întâmplă ca vietăți mici, cum sunt albinile, viespile, țânțarii și altele ca acestea, omoară până și un urs, un leu sau un om. Boabele de nisip sunt ușoare și mici, dar atunci când încărcăm mult în corabie, se scufundă și se îneacă. Așa și sufletul pățește cupăcatele mici.
Dumnezeiescul Grigore zice că: „Uneori este primejdia mai mare să cadă cineva în păcate mici decât în cele mari”. Păcatul mic cu cât îl faci mai des fără mustrări de conștiință, cu atât te afli în mare primejdia. Căci păcatele mici fac sufletului mare pagubă, tulbură pacea sufletească, stinge fierbințeala dragostei, împuținează ura, micșorează evlavia. Păcatele mici stau și ele împotriva Duhului Sfânt și împedică lucrarea duhovnicească în noi.
Pentru aceea trebuie să fugim cu toată stăruința și nevoința de păcatele mici, ca să nu ne vatăme sufletește.Ferește-te dar, de ocări, de gerșeli, de lingușiri, laudă, slavă deșartă, ghicitori, glume, râsâte, cuvinte urâte, de muzică și jocuri.
Mântuirea păcătoșilor,
Capitolul IV, pag. 30-31