Mândria este rădăcina și obârșia tuturor păcatelor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Toate marele dezastre, nenorociri și calamități, care au apărut asupra universului, și-au avut obârșia în mândrie”. De asemenea, toate relele și marele războaie își au începutul tot în mândrie. Dacă ar fi fost oamenii smeriți și blânzi, nu aveau să mai aibă, sau să caute pricini de a se lupta și de a se distrunge unul pe altul. Sfinții Părinți spun că, orice cădere prevestește prezența mândriei în om, căci, ca drept pedeapsă a celui mândru este prăbușirea lui.
Dacă îl vezi pe un om căzut în vreo patimă, e din motivul că mai înainte s-a mândrit, crezându-se mai bun și mai sfânt ca alții. Dacă vedem societatea prăbușită în necazuri și greutăți, de asemenea s-a mândrit și a căzut prin mândrie în prăpastia necazurilor. Orice încercare și greutate am avea-o nu e din alt motiv, decât din cauza mândriei care ne stăpânește sau ne-a stăpânit.
Mândria poate să se strecoare și în viața duhovnicească înaltă a creștinilor și a monahilor și să nimicească toate faptele lui cele bune și înaltele virtuți dobândite. Mândria este ucigătoare a vieții duhovnicești. Ea împiedică harul lui Dumnezeu să se pogoare asupra noastră. Căci ne spune Sfânta Scriptură: „Dumnezeu celor mândri le stă în potrivă, iar celor smeriți le dă har” (I Petru 5, 5). Mândria este beznă spirituală. Lumina învățăturii lui Hristos nu are nimic comun cu mândria. Așa cum nu poate fi în acelaș loc bezna cu lumina, tot așa nici harul și mândria nu pot locui în aceiași inimă. Legile omenești nu pedepsesc mândria, iar legea lui Dumnezeu o pedepsește, căci este protivnică Lui și dă naștere la toate necazurile.
Nici un om nu poate cu adevărat să îndrepte pe vre-un mândru. Numai Dumnezeu îi poate înțelepți pe unii ca aceștea. Cel mai bun leac împotriva mândriei sunt necazurile și suferințele din viață îngăduite de Dumnezeu, pentru binele nostru. Astfel de încercări ce au menirea să vindece pe om de mândrie sunt bolile îngrozitoare, ruinarea materială neașteptată, moartea unui apropiat și altele asemenea. Bineînțeles că aceste leacuri împotriva mândriei nu lucrează magic. Ele pot să tămăduiască, dar pot și să otrăvească. Ține doar de voia liberă a omului, dacă se va folosi sau nu. Dacă primind vreo încercare oarecare, nu va începe să cârtească sau să-L hulească pe Dumnezeu și, dacă omul va înțelege că suferințele primite sunt din cauza păcatelor, se va tămădui sufletește de mândrie.
Fericiți sunt cei care, în toate necazurile lumești, văd mila lui Dumnezeu care îi cercetează. Pe aceștea Dumnezeu îi vindecă degrabă de mândrie. Dar vai celor care în ciuda a toate încercările și bolile, rămân tot mândri. Aceștea sunt pierduți, având puțină nădejde că vor mai fi salvați din mrejele mândriei. Și pe unii ca aceștea, dacă nu i-a îndepărtat de mândrie necazurile vieții acesteia, chinurile iadului sigur îi va îmblânzi și-i va smeri. Dar atuncia va fi prea târziu. Să încercăm acum să scăpăm de mrejele primejdioase ale mândriei și să ne ferim cu mai multă stăruință de veninul cel omorâtor de suflet al băuturii deavolești numită mândria.
Arhimandritul Serafim Alexiev
Despre smerenie și ascultare, pag. 73 – 83
Editura Sophia, București, 2007