Spunea Părintele SofronieSaharov: „Uneori se întâmplă ispite de Paști”. Deoarece a plânge în post pentru păcatele noastre, este caracteristic firii noastre, iar a ne bucura, a ne învinge sinele nostru, firea noastră infectată de păcat și a ne bucura este, desigur, mult mai complicat.
S-a format o părere greșită și un obicei deja greu de înlăturat despre petrecerea zilelor pascale. De Învierea Domnului nu este timpul potrivit ca să te relaxezi, să-ți permiți ceva în mod păcătos, ci, dimpotrivă, trebuie să priveghezi mai mult. Căci pentru bucurie trebuie să lupți. Cum? Să nu crezi păcatului și să nu te lași biruit de el. Biserica binecuvintează să te bucurii, căci așa zice Scriptura: „Bucurați-vă și vă veseliți…” Așa că ia și te bucură, dar duhovnicește și întru Domnul.
Dacă nu te poți bucura, e din motivul că în tine locuiește păcatul, care ție și apropiaților tăi vrea să vă otrăvească sărbătoarea. Avem motiv să ne bucurăm: biruința asupra morții și asupra păcatului. În sufletul nostru este bezna și întuneric atunci când trăim în general după simțămintele noastre, după anumite stări temporale, atunci, desigur, când va trebui să ne bucurăm, vom plânge, iar când va trebui să plângem ne vom bucura. Vrăjmașul le va amesteca pe toate. Însă noi știm că oricât mi-ar fi mai greu acum, dar Hristos a înviat! Slavă lui Dumnezeu!Îmi curg lacrimi. Îmi este atât de greu, totul mă doare, dar Hristos a înviat! Şi trebuie să depășesc această amărăciune, durere, compătimire de sine și să mă alătur acestei bucurii comun care astăzi ne este dată prin Învierea Domnului.
Totuși, această bucurie îi atinge pe acei oameni care măcar puțin s-au nevoit în timpul postului.Când omul în post s-a împărtășit, a venit la canoanele Sf. Andrei Criteanul, a retrăit Săptămâna Patimilor, când s-a spovedit, s-a împărtășit, desigur, Domnul îl va mângâia pe acel om care s-a nevoit într-un fel pentru Dumnezeu.
Îmi amintesc și de mine că munceam de mulți ani în biserică – n-am fost numai preot, am fost și paznic. Și când se apropie sărbătoarea simți așa o beznă în sufletul tău, crezi ca e sfârșitul. Şi totuși, dacă vei răbda, te vei smeri, vine bucuria. Poate că nu va rămâne prea mult timp în tine, dar va veni. Știți, când timpul e posomorât, cerul este acoperit de nori, dar vine și soarele. La fel este și în viața omului. Ești mohorât, ți-e greu, de nesuportat. Nu mai vrei nimic. Deja ți se pare ca totul în jur este rău și bine nu va mai fi. Și, dintr-o dată, Dumnezeu te mângăie! În tine vine aceasta picătură a dragostei lui Dumnezeu și tu înviezi, revii la viață!
Părintele Andrei Lemeshonok
Duhovnicul Mănăstirii Sfânta Elisabeta din Minsk – Belarus
Sursa: Cuvântul Ortodox
